- Publicitate -

Accident în Ploiești, provocat de un șofer beat. A intrat într-o mașină oprită la semafor

Un bărbat în vârstă de 55 de ani este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier, vineri după amiază, pe strada Neagoe Basarab din Ploiești. Șoferul aflat sub influența alcoolului nu a observat că mașina din fața sa era oprită la un semafor și a intrat în ea.

Potrivit polițiștilor, care au fost solicitați la fața locului printr-un apel la 112, accidentul s-a produs în jurul ore 17.00, pe strada Neagoe Basarab.

- Publicitate -

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au fost identificați conducătorii auto, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 55 de ani, din municipiul Ploiești, în timp ce conducea pe strada Neagoe Basarab, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se afla oprit la semafor.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre ei, cel în vârstă de 55 de ani, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

- Publicitate -

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -