- Publicitate -

Trei persoane, acuzate de furt de la o societate comercială din Mizil

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați, ieri, cu privire la faptul că mai multe persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale. Persoanele vinovate de comiterea faptei nu ar fi la prima abatere.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, potrivit IPJ Prahova, din primele verificări a reieșit faptul că trei persoane ar fi  sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială din orașul Mizil.

- Publicitate -

Toodată, acestea ar mai fi sustras și în perioada 14-15 octombrie a.c. bunuri ďin aceeași societate.

„În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele banuită de comiterea faptei ca fiind trei femei cu vârstele cuprinse între de 12 și 36 de ani.

- Publicitate -

În urma probatoriului administrat față de două femei de 17 și respectiv 36 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 22 octombrie a.c fața de acestea a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată acestora le-au fost montate dispozitive de supraveghere electronică”, a anunțat IPJ Prahova.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

- Publicitate -

Citește și: Localitățile din Prahova unde apa este oprită în anumite intervale din cauza secetei

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -