- Publicitate -

Cât țiței și gaze naturale a importat Uniunea Europeană în vară

Eurostat a publicat un raport care arată că Uniunea Europeană a continuat să importe masiv gaze naturale și țiței, pentru a-și acoperi nevoile de consum. Astfel, datele strânse arată că UE a importat, în al doilea trimestru din 2024, materii prime în valoare de 94,9 miliarde de euro, 177,9 milioane de tone, în cantitate.

Din total, mare parte este reprezentat de țiței, necesar rafinăriilor europene să obțină carburanți. Media lunară din T2 2024 a fost de circa 38 de milioane de tone de țiței, iar asta înseamnă că peste 110 milioane de tone au ajuns în țările membre, în perioada iulie – septembrie.

- Publicitate -

Cele mai importante trei surse de țiței pentru UE, în perioada amintită, au fost Statele Unite ale Americii (15,1% din total), Norvegia (14,1%) și Kazakstan (11,7%). Țara din Asia Centrală, principal furnizor și pentru România, a trimis peste 12 milioane de tone de țiței către statele UE.

Kazahstan, noua sursă căutată de europeni

În urma sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse, Europa a avut nevoie rapid de alternativă, pe care a găsit-o tot în Est. Dispunând de resurse vaste, Kazahstanul a intrat puternic pe piața europeană, după ce a clarificat și distincția dintre țițeiul său și cel rusesc (KEBCO, sortimentul kazah, a fost diferențiat de REBCO).

- Publicitate -

Astfel, ponderea de materii prime din stepa kazahă au câștigat teren, fapt certificat de ministrul Energiei kazah, la începutul anului.

„Rezultatele din 2023 au arătat că exportul de țiței kazah către țările Uniunii Europene a fost de 46,6 milioane de tone, în timp ce exportul total de țiței kazah se ridica la 70,5 milioane de tone sau 66% din totalul exportului de țiței din Kazahstan. Republica Kazahstan este un furnizor de încredere pentru Europa, contribuind la securitatea energetică a acesteia. În acest context, suntem interesați de extinderea acestei cooperări. Principalii consumatori de țiței kazah în Europa sunt Italia, Olanda, Grecia, Franța, Turcia și Spania”, declara Almassadam Satkaliyev, cu ocazia unei vizite în România.

Același ministru a vorbit zilele trecute cu presa internațională și a confirmat faptul că există cereri de suplimentare a volumelor, dând exemplul Germaniei: „intenționăm să livrăm 1,2 milioane de tone de țiței către Germania, până la finalul anului. Există o cerere din partea Germaniei să creștem volumele la 2,5 milioane de tone”.

- Publicitate -

Petromidia funcționează cu țiței din Kazahstan

Cea mai mare rafinărie de la noi, Petromidia Năvodari, funcționează, în mare parte cu țiței kazah. „Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, în principal datorită achizițiilor de țiței kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan. În 2024, în vastă proporție, Petromidia a procesat țiței kazah – KEBCO și CPC”, notează Rompetrol Rafinare în rapoartele operaționale.

Iar embargoul pus de Uniunea Europeană a dus și la alimentarea cu țiței kazah a singurei rafinării din Bulgaria, aflată în Burgas. Încă din luna mai, Kazahstanul a devenit principal furnizor de materie primă pentru rafinăria bulgară cu capacitate de aproape 10 milioane de tone pe an. Lunar, peste 100 de mii de tone de țiței KEBCO și CPC ajung la Burgas.

OilKZ

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -