Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Constanța, în orașul Năvodari, dar și în localitatea Păulești, din județul Prahova, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de contrafacere și concurență neloială.
Perchezițiile au avut loc la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care produc și comercializează ambalaje din carton.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că opt societăți comerciale ar fi produs și comercializat, fără drept, ambalaje din carton, în formă de pălărie, acestea constituind un produs-model industrial, protejat prin certificat de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care acordă titularului societății respective un drept exclusiv de folosință.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie și peste 67.000 de ambalaje din carton, care imită și pot crea confuzie cu modelul industrial protejat prin certificat de înregistrare, cu o valoare totală de vânzare de aproximativ 135.500 de lei.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
