Sculptura din marmură de Rușchița, realizată de artistul Nicolae Ovidiu Popa, în cadrul Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești 2023, va fi amplasată în zona centrală a municipiului, în locul vechiului Monument al Eroilor.
Tabara Internațională de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești 2023 a avut ca temă „Sacrificiul eroilor din decembrie 1989”, iar comisia stabilită anul trecut a desemnat câștigătoare sculptura „Lucrare fără nume” a artistului Nicolae Ovidiu Popa.
Sculptura va fi amplasată în zona centrală a municipiului, în locul vechiului Monument al Eroilor Revoluției din Decembrie 1989.
Viceprimarul Ploieștiului, Daniel Nicodim, a explicat, în ședința Consiliului Local Ploiești, că, astfel, se va realiza o reparație morală, având în vedere că vechiul monument are o istorie controversată.
„Nu este vorba de o desconsiderare a memoriei martirilor din Ploiești din decembrie 1989, ci din contră este vorba că prin acest proiect se inițiază o reparație istorică.
Până acum noi am cerebrat și am onorat memoria martirilor într-o ușoară ipocrizie de arhitectură, în sensul că acest suport de piatră care susține placa cu eroii din 1989 este, în fapt, mult mai vechi și a constituit, în anii comunismului, un monument comunist, care celebra acțiunile PCR, ideologia căruia a fost combătută de acești eroi la Revoluție.
Deci am trăit în această ipocrizie, cu numele eroilor lipite pe un fost monument comunist. În acest sens, tocmai pentru a onora memoria eroilor martiri, care, în mare parte, au fost tineri, în 1989, Tabăra de Sculptură Monumentală a primit, la ediția de anul trecut, tema «Sacrificiul Eroilor din decembrie 1989». Au fost atunci patru artiști, a existat o comisie compusă și din specialiști, care a selectat lucrarea sculptorului Nicolae Popa, un artist renumit.
Această lucrare este executată în marmură de Rușchița și constituie, chiar în acest context al Capitalei Tineretului, un omagiu adus de noi martirilor, cu preponderență tineri ploieșteni din 1989, omagiu care constă în a le onora memoria cu un monument pe măsură”, a declarat viceprimarul municipiului, Daniel Nicodim.
Monumentul din centrul Ploieștiului ar urma să fie mutat la Parcul Municipal Vest. Practic, ieri, aleșii locali au aprobat ca monumentul din centrul Ploieștiului să treacă la Administrația Parcului Municipal Vest.
Schimbarea monumentului, potrivit viceprimarului Daniel Nicodim, a fost propusă cu acordul rudelor eroilor, dar și a revoluționarilor din decembrie 1989.
Video – 7.29 – 22.16

Monumentul reprezinta mana care baga spaga in buzunar. O alegere excelenta!
excelenta remarca
Consider că trebuia făcut un sondaj in rândul ploieștenilor , noi o sa vedem zilnic aceasta opera în mijlocul orașului , total nepotrivita !
Familia Addams e fericita! Un membru al ei are in sfirsit monument. Serios? Cit de timpit sa fii pentru a crede ca … creatia asta (ca altfel nu pot sa-i spun!) ar putea omagia ceva!
Ultima șpagă din miile de spăgi!
Nici eroi, nici revoluție, nici memorii!
Numai șpăgi, șpaguțe, cașcaval!😵
Monumentul e la fel de stupid cum e ” conopida ” lui Bolborea. Dece vor sa ne obisnuiasca cu statui caraghioase?