Schimbarea legislativă mult așteptată de posesorii de permis categoria B, care au acum dreptul să conducă și unele motociclete, are particularități pe care trebuie să le cunoașteți pentru a le putea conduce în deplină legalitate. (P)
Echipa instructorilor profesioniști de la Școala de șoferi CCC Admis Ploiești face următoarele precizări:
”Știm că mulți șoferi își doresc să se deplaseze și cu motociclete/motoscutere care să aibă peste 50 cmc, dar nu mai mult de 125 cmc capacitate cilindrică.
După câteva modificări și contestări la CCR, legea a trecut, iar visul multor șoferi este acum realitate.
Este însă foarte important de știut că nu este suficient doar să ai permis de conducere categoria B pentru a putea să ieși cu o motocicletă de 125 cmc pe un drum public. Mai ai nevoie de câteva ”detalii” de cunoscut și de urmat cu strictețe.
Legea spune acum așa: Permisul de conducere categoria B este valabil și pentru motocicletele cu transmisie automată cu o cilindree maximă de 125 cmc, cu o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1.
Și dacă aceste precizări sunt cele de ordin tehnic, pentru ceea ce urmează aveți nevoie de noi, întrucât legea mai prevede că ”deținătorii de licență trebuie să aibă cel puțin 24 de ani, să aibă un permis de categoria B de cel puțin 2 ani și să facă dovada că au absolvit 10 ore de pregătire practică la un centru de formare autorizat pentru șoferi de vehicule (școală de șoferi).”
Așadar, noi, cei de la CCC ADMIS, am adaptat parcul moto cu modelul Honda care să se încadreze în prevederile noii legi și pe care să puteți urma cele 10 ore de pregătire practică, la finalul stagiului primind documentul care să vă dea dreptul să conduceți un astfel de vehicul pe drumurile publice.
Pentru alte detalii și înscrieri vă așteptăm la sediul nostru din Ploiești, strada Colței nr.3 sau ne puteți contacta la tel. 0244.524.004 / 0744.273.449”
