- Publicitate -

Acuzații grave la CSM Ploiești. Clubul trebuie să plătească, din bani publici, amenzi de 5000 de lei pentru că nu are arbitru la competițiile de gimnastică ritmică – VIDEO

Scandalul legat de înjumătățirea indemnizației gimnastei Sabina Enache, legitimată la CSM Ploiești, scoate la lumină și alte nereguli. Clubul ploieștean a fost amendat, până acum, cu 5000 de lei pentru că, la competiții, echipa de la gimnastică ritmică nu a avut arbitru. Ar fi putut avea un arbitru internațional pe baza unui contract de voluntariat, pe Liliana Băescu din Ploiești, însă conducerea clubului nu s-a învrednicit măcar să-i propună acest lucru.

Ședința Comisiei de Monitorizare și Avizare a activității de la CSM Ploiești, care s-a desfășurat vineri, a scos la lumină și alte nereguli, nu doar umilirea sportivei Sabina Enache.

- Publicitate -

Citește și: Scandal la CSM Ploiești, după ce gimnasta Sabina Enache a fost umilită de șeful clubului. Consilierii i-au cerut demisia directorului Dănuț Burghelea – VIDEO

Clubul Sportiv Municipal Ploiești a fost amendat, până acum, cu 5.000 de lei, pe motiv că la competiții de gimnastică ritmică nu a avut un arbitru.

Din totalul amenzilor, care sunt plătite din bani publici, vineri, era achitată doar suma de 1250 de lei.

- Publicitate -

„Având în vedere că lipsa arbitrului la competițiile noastre a adus amenzi în valoare de 5.000 de lei, până în momentul de față, neplătite evident – deci tot anul trecut nu am avut arbitru – și aș vrea să întreb și să-mi dea un motiv clar de ce nu i s-a permis doamnei Liliana Băescu, arbitru internațional, să aibă un contract de voluntariat cu CSM Ploiești și să mă reprezinte în competiții?”, a întrebat Simona Puiu, antrenoarea gimnastelor care au adus la Ploiești peste 50 de medalii.

Citește și: Bătaie de joc! Cine le-a evaluat pe gimnastele de la CSM Ploiești. Șeful structurii sportive, Mihai Albu, nu a putut să-și justifice propriul raport – VIDEO

„Nimeni nu s-a opus ca doamna Băescu să fie voluntar și să aibă un contract de voluntariat cu Clubul CSM”, a fost replica lui Dănuț Burghelea, directorul CSM Ploiești.

Bineînțeles, antrenoarea Simona Puiu l-a contrazis pe directorul CSM Ploiești, precizând că, la cererile sale, i s-a spus de fiecare dată că: „NU SE POATE”.

- Publicitate -

Asta în condițiile în care, Liliana Băescu, antrenor si arbitru internațional de gimnastică ritmică, este cea care, pe bază de voluntariat, a coordonat, timp de 15 ani lotul de gimnastică ritmică al CSM Ploiești.

Mai mult, potrivit antrenoarei Simona Puiu, lipsa plății amenzilor ar putea avea repercursiuni mult mai mari. Gimnastele riscă să nu mai poată participa la competiții.

Amenzi plătite din bani publici de CSM

Întrebat de consilierul local Aurelian Tudor cine plătește aceste amenzi, directorul CSM, Dănuț Burghelea, a susținut că „Clubul CSM”.

- Publicitate -

„Aceste amenzi vor fi plătite, la un moment dat, din banii publici”, a ripostat consilierul local Valentin Marcu.

„Ăsta este atributul meu și o să rezolv”, a promis, într-un final directorul CSM, căruia atât membrii Comsiei de monitorizare, dar și grupul consilierilor locali PNL i-au cerut, insistent, demisia.

Video: Ședința Comisiei de Monitorizare și Avizare a activității CSM Ploiești, despre lipsa unui arbitru la competițiile gimnastelor legitimate la CSM Ploiești

06.00 – 33.12

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -