- Publicitate -

Andrei Băzăvan, elev al C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești, admis cu bursă întreagă la prestigioasa universitate Princeton din Statele Unite ale Americii

Dintre cei 35.000 de candidați din întreaga lume, Andrei Băzăvan, elev în clasa a XII-a la Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești a fost ales să fie student al prestigioasei Universități Princeton din Statele Unite ale Americii. A fost admis cu bursă întreagă, dat fiind faptul că, la matematică, a obținut maximum de puncte posibil: 800. În august, ploieșteanul își va face bagajele și va începe, poate, cel mai frumos capitol al vieții sale. Adolescentul pasionat de robotică, cu o gândire critică, un curaj fantastic de a-și argumenta ideile și un bagaj de cunoștințe absolut impresionant este unul dintre cei 1400 de candidați din lume admiși la prestigioasa universitate de peste Ocean.

Unii îi numesc supradotați. Alții, genii. De fapt, ei sunt adolescenți normali, cu intelect peste medie și ambiții pe măsură. Ar trebui să fie elita acestei țări dacă ea, țara, ar știi să îi stimuleze pe măsura minții lor și să îi vadă exact așa cum sunt: o vie avere națională.

- Publicitate -

Andrei este acum elev în clasa a XII- a la C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești, profil mate – info. Face parte din echipa de robotică a liceului, calificată pentru a doua oară la Campionatul Mondial de la Houston. Așadar, America nu îi este străină adolescentului, acesta fiind și motivul pentru care „am aplicat la 17 universități din afară, cele mai multe din SUA”.

„Pe 29 martie am aflat că am fost admis la Princeton cu full scholarship. La matematică am luat punctaj maxim, 800, la limba engleză, 690. Am susținut și interviul care nu a fost nici el deloc ușor. Comisia alege studenții nu doar în funcție de cât de bine pregătiți sunt, ci urmăresc și ceea ce înseamnă tipar de personalitate, vor să te cunoască pe tine, ca tânăr.

- Publicitate -

A fost o bucurie enormă să aflu că am fost admis la această universitate. Am visat să ajung aici, iar dacă nu obțineam bursa, rămânea un vis doar. Costul unui an de studii se ridică la 90.000 de dolari (cursuri, cazare, masă, transport). Obținând bursă întreagă, părinții mei mă vor sprijini doar cu 3000 de dolari pe an. Vreau să urmez cursurile de inginerie mecanică, dar mai am timp să decid. Nu știu cum va fi, ce va fi, clar voi simți lipsa familiei, a prietenilor, a orașului meu natal, Ploiești. Însă sunt sigur că acolo, în SUA, mi se vor deschide noi perspective, vreau să mă bucur de oportunitățile pe care mi le oferă această țară și sistemul ei educațional. Știu că voi învăța lucruri pe care, ulterior, mi-aș dori să le aplic la mine în țară. Adică să revin și să lucrez în România”, a mărturisit Andrei.

Așadar, în august, ploieșteanul, component al echipei de robotică Ro2D2 va deschide o nouă pagină a vieții sale.

Va fi încă un român la Princeton. Din 35.000 de aplicanți de pe tot mapamondul, doar 1400 au fost acceptați, Andrei fiind unul dintre ei.

- Publicitate -

Universitatea Princeton din New Jersey, a fost fondată în 1746, fiind cea de-a patra instituție de învățământ superior din coloniile americane.

În prezent, instituția de învățământ reunește anual peste 7500 de studenți. Deși o universitate de mici dimensiuni, Princeton se mândrește cu peste 30 de absolvenți laureați ai premiului Nobel.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. Felicitări din toată inima pentru acest rezultat incredibil și pentru ca reprezinți România și Ploieștiul nostru. Mi se face pielea de găina citind acest articol! Ești un adevărat model pt copii și pentru viitor! Cu umila speranța… ca poate chiar te vei intoarce in România după ce termini studiile.. deși vei fi apreciat oriunde in lumea asta mare! Și noi meritam oamenii extraodinari care sa lucreze aici! Felicitări și mult succes in continuare! Și sa fii sănătos!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Capcana mortală de la marginea Ploieștiului. Porumbei morți în reziduuri petroliere – VIDEO

Scene șocante filmate în urmă cu câteva zile lângă...

Pasionați de Ford Mustang din Europa vin la Ploiești, la „De la Cal, la Cai Putere”

Pasionați Mustang din mai multe țări europene vin la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -