- Publicitate -

Cât l-a „costat” tupeul pe tânărul care a vrut să intre cu un pistol-brichetă în Spitalul de Pediatrie Ploiești

Polițiștii l-au depistat și sancționat pe tânărul în vârstă de 19 ani care seara trecută a încercat să intre în Spitalul de Pediatrie Ploiești cu ceea ce, la prima vedere, părea o armă.

Verificările ulterioare au stabilit faptul că era vorba de o brichetă încorporată într-un pistol.

- Publicitate -

Citește și: Incident la Spitalul de Pediatrie din Ploiești

Vă reamintim că, luni seara, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că în fața unei unități medicale ar avea loc un conflict între un agent de pază și o altă persoană.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 19 ani, ar fi intrat în incinta unității și i-ar fi arătat agentului de pază o armă, pe care ar fi purtat-o pe cureaua pantalonilor.

- Publicitate -

Tânărul a predat acestuia obiectul în cauză, ocazie cu care s-a constatat faptul că este vorba despre o jucărie, aspect confirmat și de polițiștii prezenți la fața locului.

Ulterior, bănuitul ar fi părăsit zona.

Marți după amiază reprezentanții IPJ Prahova au anunțat că tânărul de 19 ani a fost sancționat cu 1000 de lei pentru fapta sa.

- Publicitate -

„La data de 2 aprilie a.c., tânărul, bănuit de comiterea faptei, a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 cu 1.000 de lei”, au precizat reprezentanții Poliției.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum arată cea mai mare stație de biogaz din România construită în Prahova. Povestea unui tânăr vizionar

Într-o Românie care încă se confruntă cu problema uriașă...

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -