- Publicitate -

Două magazine Mega Image și Lidl din Prahova, închise și amendate de Protecția Consumatorilor

Mai mulți comisari de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care activează în Comandamentul de iarnă 2023-2024 pe Valea Prahovei, au efectuat ieri un control la două magazine aparținând Mega Image SRL şi Lidl Discount SRL, din Buşteni.

În urma controlului, cele două magazine au fost sancţionate cu opt amenzi contravenţionale, în valoare totală de 105.000 lei și au fost dispuse următoarele măsuri:

- Publicitate -

-retragerea definitivă de la comercializare a produselor neconforme

-oprirea temporară a comercializării produselor, până la remedierea deficienţelor, în ambele magazine

- Publicitate -

-propunerea închiderii celor două unităţii pentru o perioadă de la 6 la 12 luni, dat fiind că operatorii economici au mai fost sancţionaţi pentru abateri similare.”

Potrivit ANPC, cele mai importante deficienţe identificate au fost:

folosirea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător şi cu exces de gheaţă

comercializarea unor legume şi fructe depreciate calitativ şi nesortate

- Publicitate -

comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat, rupt sau deformat

nerespectarea temperaturii de păstrare pentru preparatele culinare finite

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -