După mai bine de o săptămână caniculară, azi temperaturile sunt chiar și cu 15 de grade mai mici față de ieri. Răcirea vremii vine după o noapte cu furtuni și vijelii violente în mai multe orașe din țară.
Ploieștiul a fost însă ocolit de vremea severă, iar ploaia de azi noapte nu a creat probleme. Meteorologii transmit că de mâine vremea se încălzește
Citește și: Telecabina pe tronsonul Sinaia – Cota 1400, oprită din cauza vântului puternic
Peste noapte, codul portocaliu de caniculă valabil în Prahova a fost înlocuit de unul galben de furtuni, iar diferențele de temperatură au depășit în această dimineață, în unele zone, 15 grade Celsius.
Cum va fi vremea în următoarele patru zile
Azi la Ploiești temperatura nu va depăși 23 de grade Celsius și sunt prognozate ploi.
De mâine, vremea se încălzește, iar în weekend va fi cald: vineri 27 de grade Celsius, sâmbătă 29 de grade Celsius, iar duminică 31 de grade Celsius
Cum va fi vremea în august
Pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori în general de 32…34 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale.
Nopțile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 18…21 de grade, va scădea la 14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16…17 grade.
