Vineri, 16 iunie, pe stadionul Ilie Oană va avea loc un super-concert caritabil pentru Spitalul Copiilor din Ploiești. După eveniment va fi schimbat și gazonul montat acum 12 ani, la inaugurarea arenei.
Vineri, 16 iunie, pe stadionul Ilie Oană, va avea loc un super-concert caritabil pentru Spitalul Copiilor din Ploiești.
Vor urca pe scenă TAXI, VUNK, DIRECȚIA 5, RALUCA- PROIECTUL BALCANIK și ELENA GHEORGHE, iar evenimentul va fi prezentat de către Mihai Morar, Daniel Buzdugan și DJ TAZZ.
Cheltuielile de organizare vor fi suportate de către MRS Residence, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor la concert vor fi folosite pentru construcția și dotarea unui nou centru de primiri urgențe și triaj la Spitalul Copiilor din Ploiești. Fundația Metropolis va dubla suma strânsă în urma concertului.
Biletele, cu prețuri cuprinse între 10 și 50 de lei, au fost puse deja în vânzare online, pe platforma www.entertix.ro.
Concertul caritabil nu va avea efecte negative asupra gazonului, unde va fi montată scena și amenajat un spațiu pentru spectatori, pentru că acesta va fi oricum schimbat.
”În aceste zile se lucrează la un proiect de hotărâre de asociere între Consiliul Local Ploiești și Consiliul Județean Prahova pentru schimbarea gazonului pe stadionul Ilie Oană”, a declarat pentru Observatorul Prahovean Cristian Apostol, vicepreședintele CJ Prahova.
Titel Arsene, administratorul stadionului Ilie Oană, speră că gazonul care va fi montat pe arena din Ploiești să fie de cea mai bună calitate.
CSM Ploiești, administratorul juridic al stadionului, a întocmit un caiet de sarcini în acest sens.
”Sperăm că firma care va câștiga licitația va furn iza și monta un gazon de calitate. În funcție de soluția tehnică aleasă, terenul de joc poate fi folosit chiar și după două săptămâni de la finalizarea lucrărilor” susține Titel Arsene
În cazul în care condițiile meteo nu vor fi favorabile, caniculă – secetă, se pot efectua lucrări de refacere a gazonului în sistem de urgență pentru ca acesta să fie schimbat la toamnă, când vremea va permite această operațiune.
Reamintim că gazonul de pe Ilie Oană a fost montat în urmă cu 12 ani, la inaugurarea arenei.
„În mod normal un covor de genul acesta are termen de garanție 4 ani. Noi îl avem pe același de 12. Eu cred că l-am întreținut destul de bine. L-am pus în același timp cu cel de pe Arena Națională, din București. Ei l-au schimbat până acum de 14 ori, noi niciodată” a declarat Arsene într-un interviu acordat Observatorului Prahovean în luna februarie și care poate fi citit aici: De ce trebuie schimbate cu totul gazonul și nocturna de pe Ilie Oană.
