Un scandal a avut loc sâmbătă, în piața orașului Breaza, între doi bărbați în vârstă de 50 și respectiv 54 de ani, în urma unui conflict verbal, dar și pe fondul consumului de alcool.
Polițiști au fost sesizați prin apel 112 de către bărbatul în vârstă de 50 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un alt bărbat, în piața din oraș.
În timpul scandalului, bărbatul în vârstă de 54 de ani l-ar fi lovit pe cel care a apelat la numărul de urgență cu o bâtă în cap. În cauză, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii orașului Breaza au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În fapt, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat în vârstă de 50 de ani din orașul Breaza cu privire la faptul că ar fi fost agresat de către un alt bărbat.
Deplasați la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând persoanele implicate care au declarat că în timp ce se aflau în piața orașului Breaza, în urma unui conflict verbal, dar și pe fondul consumului de alcool, bărbatul în vârstă de 54 de ani l-ar fi lovit pe apelant cu o bâtă în zona capului, provocându-i leziuni.
Bărbatul în cauză a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul de 54 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Prahova.
