Primăria Ploiești a anunțat, miercuri, că au fost semnate contractele de lucrări pentru modernizarea sistemelor de iluminat public, pe traseele tramvaielor 101 și 102. Valoarea contractelor, finanțate din fonduri europene, este de 4,5 milioane de euro.
Cele două contracte de modernizare a sistemelor de iluminat public, cu o valoare de 4,5 milioane de euro, vor fi derulate de către SC Luxten Lighting Company SA.
Astfel, primul contract vizează eficientizarea consumurilor energetice prin modernizarea sistemului de iluminat pe traseul 101, respectiv Bulevardul Republicii – strada Gheorghe Doja – strada George Coșbuc, strada Ștefan Greceanu – strada Nicolae Bălcescu – strada Ștefan cel Mare – strada Democrației.
„Prețul contractului destinat modernizării sistemului de iluminat public aferent traseului de tramvai 101 este de 6.888.403,13 lei, la care se adaugă TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 13 luni”, a precizat Primăria Ploiești.
Citește și: La Ploiești, marți noapte, s-a dat drumul la căldură în mai multe zone din municipiu
Proiectul prevede o serie de lucrări inclusiv montare de stâlpi noi, montare corpuri de iluminat noi cu LED, inclusiv a consolelor acestora, realizarea legăturii electrice între corpurile de iluminat și rețeaua de alimentare, înlocuirea rețelei de alimentare existentă cu o rețea nouă, instalată subteran, dar și montare de stâlpi echipați cu corpuri de iluminat cu LED pentru trecerile de pietoni.
Cel de-al doilea contract de eficientizare a consumurilor energetice prin modernizarea sistemului de iluminat public vizează traseul tramvaiului 102, respectiv traseul care include strada Găgeni – Șoseaua Nordului – Șoseaua Vestului – strada Libertății.
„Referitor la contractul de lucrări destinat modernizării sistemului de iluminat public aferent traseului de tramvai 102, valoarea acestuia este de 11.008.877,19 lei fără TVA, iar durata de execuție a investițiilor este de 13 luni”, a mai precizat Primăria Ploiești.
Citește și: Care este procedura pentru a fi pornită căldura în apartamentele din Ploiești. Nu se face ”automat”!
Proiectele mai vizează, potrivit Primăriei Ploiești, și rezolvarea situațiilor de conflict rutier – din punct de vedere luminos (intersecții, treceri de pietoni, sensuri giratorii, etc), astfel încât să se respecte valorile prevăzute de standardul SREN 13201.
„De asemenea, se vor înlocui corpurile de iluminat în cele 28 stații de așteptare pentru călători prin soluții bazate pe LED, se va implementa un sistem de telegestiune a iluminatului, în scopul optimizării consumului energetic și a costurilor de funcționare, în general. Totodată, se vor monta panouri fotovoltaice, care vor deservi corpurile de iluminat din stațiile de așteptare pentru călători și se vor derula lucrări ce vor permite reîntregirea și extinderea sistemului de iluminat cu tehnologie LED și montarea de stâlpi noi, pentru acoperirea zonelor fără iluminat public, în special a căilor de circulație pietonală, conform SR EN 13201:2016”, a precizat Primăria Ploiești.

Wi parandărătul , cât este ?
Stâlpi noi – dar ăștia care sunt acum și i-au înlocuit pe cei vintage ce au ? Dacă pot susține corpuri de iluminat clasice , cu siguranță o pot face și pentru corpuri cu LED , mult mai ușoare !
Rețea de alimentare nouă – că asta care a alimentat consumatori mai de putere nu poate „duce” consumul LED-urilor ?
Furăciune pe față , intr-o horă pluripartinică a dezmățului financiar , când Ploieștiul n-are bani nico să moară cu fanfară!