Odată cu încheierea recensământului, Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a fost invitat la emisiunea Legile Puterii, de la Realitatea TV.
În cadrul emisiunii Tudorel Andrei a anunţat primele cifre ale recensământului realizat în acest an în România.
„Cifra pe care noi o vom avea va fi în apropiere de 19 milioane. Sunt puţin pesimist pe partea de evoluţie demografică. Dacă pe economie se poate corecta, din păcate în demografie nu se întâmplă aşa. Dacă în sistemul totalitar era suficientă o decizie politică cum a fost în 1967, creşte natalitatea, a crescut la jumătate de milion, s-a dublat, nu se mai poate acum.
Din păcate, pe ultimele cifre pe 2020, 2021 vom avea agregat, la 143 de bunici avem 100 de copii sub 15 ani. În urmă cu 20-30 de ani era invers. Practic acum vor fi bunici care nu vor avea copii. Înseamnă dezechilibre majore pe piaţa forţei de muncă, pe pensii. Problema nu e că ne-am redus la 19 milioane, aproximativ 19 milioane – populaţia aflată pe teritoriul României. Şi populaţia din acte, după domiciliu a scăzut, în 2020 eram 22,1 de milioane, am scăzut sub 21 de milioane.
Problema nu este că scădem, ci a dezechilibrelor între cele trei grupe de vârstă: sub 15 ani, între 15 şi 65 de ani şi peste 65 de ani. Atât timp cât nu există o armonie între acestea, şi piramida vârstelor nu mai este, nici cilindru nu este, e o bază mică. Avem decreţeii, din perioada 66 pana prin 73-74, că familiile nu au continuat să nască copii pentru că-i obliga cineva. S-au redresat. Nu se poate rezolva de pe o zi pe alta. E foarte greu dacă nu există o politică de incurajare pe o perioadă lungă.
Citește și: Recensământ 2022. Ultima zi în care te poți recenza. Ce riscă persoanele care nu au completat formularul
Francezii au avut o asemenea politică pe ultimii 60-70 de ani şi au avut un spor al populaţiei de 10 milioane de locuitori. Dar şi ei au ajuns la o perioada de saturaţie. Aici nu sunt atât de optimist”, a anunţat preşedintele INS, Tudorel Andrei, joi seară, la Legile Puterii, de la Realitatea TV.
Conform datelor INS, populaţia României recenzată la 31 iulie este de 18,15 milioane persoane, în decembrie 2021 fiind estimată la 19,02 milioane persoane, în condiţiile în care, în 2022 a fost recenzată 95% din populaţia ţării.
Despre românii din străinătate, Tudorel Andrei spune că „în afara ţării, cei care sunt peste 12 luni sunt consideraţi emigranţi. Conform datelor de la ONU, după cetăţenie sunt undeva la 4 milioane. După un studiu excepţional OECD făcut pentru Guvernul României in 2018, undeva la 3,4-3,6 milioane, în funcţie de cetăţenie, loc naştere. (…) După cifrele noastre şi Eurostat sunt în jur tot de 3,5-3,6 milioane de persoane”.
Sursa: adevarul.ro
