Prima mea amintire despre România este aceea că imediat ce am trecut frontiera am văzut un grănicer plângând.
Era o seară geroasă și începuse să ningă întețit. Eu veneam cu mama, pe jos, din Ucraina. Tata ne-a condus până aproape de frontieră dar el s-a întors imediat acasă pentru că, spunea el, mai avea ceva treabă.
A plecat foarte repede după ce ne-a îmbrățișat foarte tare pe mine și pe mama.
Țin minte că nu-l văzusem niciodată atât de grăbit, la fel cum nici pe mama nu o mai văzusem vreodată atât de speriată într-o “excursie de plăcere” cum îi spunea ea aventurii noastre…
Grănicerul acela ședea într-un colț mai întunecat, lângă un cort verde ce avea o cruce mare roșie pe el și își ștergea lacrimile.
Mama vorbea cu un grup de oameni binevoitori îmbrăcați cu veste lucitoare care ne-au ieșit în întâmpinare cu ceai cald și pături.
Plecam pentru prima dată din țara mea și acum, când intrasem deja într-o țară străină despre care nu știam aproape nimic, eu credeam ca așa trebuie că sunt întâmpinați tot timpul oaspeții din străinătate.
Nu m-a mirat deloc atunci faptul că, pe lângă noi doua erau foarte, foarte mulți copii însoțiți doar de mamele sau bunicile lor. Tații și bunicii, pare-se, erau cu toții prinși cu foarte multă treaba acasă, de nu au putut să plece și ei în excursia asta?!
Când m-am apropiat de grănicerul acela, l-am întrebat pe limba mea de ce plânge? El m-a privit o clipa mirat, pentru că nu înțelegea nici limba și nici de unde am apărut; m-a mângâiat ușor pe creștet, apoi, ca prin minune, fața lui s-a luminat și mi-a zâmbit larg.
Eu l-am întrebat din nou de ce plânge dar el s-a lăsat ușor pe un genunchi, mi-a așezat căciula ce-mi căzuse pe frunte și mi-a șters nasul cu un șervețel. Dar tot nu-nțelegeam de ce era așa trist;
Eram prea mică să o pot face și plus de asta, mai erau și mânușile lui verzi pe care și le-a scos și mi le-a dăruit lăcrimând iar.
De unde știa el oare că mie chiar îmi înghețaseră degețelele?
Acum, după mult timp…știu mai bine;
Soldații și tații nu au voie niciodată să plângă iar dacă totuși o fac și sunt văzuți de copii, trebuie să nege cu vehemență;
Mai am și acum mănușile acelea…
Iar pe tata…pe tata…nu l-am mai văzut niciodată de-atunci.
