Din ce în ce mai mulți tineri români își doresc să le moară familiile……sau cel puțin așa reiese din expresiile omonime răcnite de ei în orice împrejurare în care doresc să-și certifice spusele: “Să moară familia mea!”
Nu-mi spuneți că nu îi auziți și voi!? Îi auzim cu toții declarând asta fie că sunt în tramvai, fie că sunt pe stradă sau în sălile de jocuri. Tineri sau tinere deopotrivă debitând astfel de expresii argotice preluate din limbajul pușcăriașilor, șmenarilor, interlopilor și bombardierilor tatuați ce le-au devenit în ultimii ani, din nefericire, modele supreme în viață.
Se pare că este un fenomen aflat într-un trend ascendent foarte îngrijorător, care se pare că duce unii tineri către comportamente, gesturi și expresii cu tendințe criminale; pentru că într-o minte întunecată de lipsa educației, de la vorbe la fapte, nu e o cale prea lungă. Cum să fii atât de josnic încât să-ți dorești să-ți moară propria familie? Știu ei oare ce ar înseamnă să le moară familiile?
Am fost și eu tânăr și uneori în vâltoarea unei miuțe jucate pe maidan, poate că îmi scăpa și mie din când în când câte o înjurătură. Dar parcă până și înjurăturile noastre erau ceva mai “decente” atunci. Decente sau indecente, eu n-am auzit niciodată…dar niciodată pe vremea aceea, pe cineva din jurul blocului sau din cartier să-și dorească cu atâta convingere să îi moară familia. Poate prin mahalalele periferiei se vorbea așa dar nu și în orașul în care am copilărit eu.
Treceam ieri prin preajma unei săli de jocuri dintr-un centru comercial din centrul Ploieștiului și ce mi-au auzit urechile, de undeva de la vreo 20 de metri distanță, m-a înspăimântat.
Cel mai tare m-a oripilat faptul că doi tineri de aproximativ 15-16 ani, fără măști desigur, se înjurau de mama focului în gura mare. Se luaseră cel mai probabil de la un joc de billiard. Și atât de tare se aprinseseră încât ambii se luau la întrecere în a-și dori, care mai de care să le moara familiile; și asta doar pentru simplul fapt că bila neagră fusese atinsă sau lovise din greșeală nu știu ce mantă.
“Să moara familia mea c-ai atins-o!” zicea unul, în timp ce celălalt ridicând amenințător tacul îi răspundea: “Să moară familia mea care m-ai văzut tu c-am atins-o!” … și tot așa au ținut-o vreo 5 minute, în răcnete agramate și invective triviale, de parcă ar fi fost la ușa cortului, nu într-un centru comercial, printre oameni însoțiți de copii, veniți pe la cumpărături curente sau ca să caute mărțișoare pentru cele dragi.
Trebuie să vă mai menționez că în tot acest timp, doi angajați de la firma de “așa-zisă pază” a centrului comercial stăteau cu mâinile înfipte adânc în buzunare și se uitau la cei doi, placizi ca niște giboni. Cred că dacă poliția ar vizita mai des astfel de “săli de jocuri”, uneori arhipline, și doar ar legitima aceste specimene dubioase care le populează, n-ar pleca “cu mâna goală” după nicio vizită.
Tinerii menționați de mine nu sunt singurii utilizatori de astfel de expresii. Mai sunt mulți, mulți alții care încercând să bălmăjească un dialog cu singurele 25 de cuvinte pe care le cunosc, în loc să spună colocvial “pe bune!” sau “pe cuvânt!” ori “vorbesc serios!” … spun “să moară familia mea!”. De ce ai spune așa ceva? Ce lipsă crasă de creier le-a întunecat mintea încât să poată să debiteze asemenea enormitate?
Dragi tineri, nu suntem atât de bătrâni încât să nu realizăm pe zi ce trece că unii dintre cei de vârsta voastră, în special cei needucați, fără ocupații, fără pasiuni, fără sentimente, fără vocabular au devenit frigizi emoțional la absolut orice se întâmplă în jurul lor. Concep ei oare ce ar însemna să le moară familiile? Sau poate, în ignoranța lor, ei consideră că asta este doar așa…o expresie nevinovată. Deloc!
De aceea îi îndemn să dea o fuga până la vămile Siret, Sighet, Isaccea, etc. și cu banii pe care i-ar băga într-o zi la păcănele să cumpere o ladă cu pâini pe care să le doneze refugiaților ucraineni. Și dacă, prin absurd, tot s-ar decide să bată drumul până acolo i-aș ruga să îi întrebe pe cei fugiți din țara vecină de teama rușilor care le-au invadat țara, ce simt ei în aceste momente, când la propriu, le mor familiile?
Mai spun doar atât: “Nu vă mai jucați cu vorbele și să vă ferească Dumnezeu să vă moară cu adevărat familiile! Fiți fericiți că trăiți într-o țară liberă care a avut și are în continuare grijă să vă protejeze, pe voi și familiile voastre, alea cărora voi le doriți din 10 in 10 secunde moartea!
În timp ce voi jucați nepăsători billiard, ținând în mâini un tac de lemn și vă doriți cu ardoare să vă moară familiile, la câteva zeci de kilometri de granița țării voastre, unii țin în mâini cocktailuri Molotov și mor dorindu-și cu ardoare ca, dacă nu ei, măcar FAMILIILE LOR SĂ TRĂIASCĂ!”.
