- Publicitate -

DSP Prahova a recepționat laptele praf pentru nou-născuți. Primăriile sunt așteptate, de astăzi, să ridice produsul

După mai multe săptămâni în care laptele praf a lipsit din centrele de distribuire din județ, Direcția de Sănătate Publică Prahova a anunțat că, joi, a avut recepția produsului. Primăriile sunt așteptate, începând de vineri, 29 ianuarie, să ridice laptele praf din depozitul DSP Prahova.

Problema legată de lipsa laptelui praf gratuit pentru nou-născuți a fost semnalată la începutul lunii ianuarie 2021, când un părinte a povestit că a încercat, fără succes, să ridice laptele praf de la centrul de distribuire din Mihai Bravu.

- Publicitate -

Ulterior, o altă mămică din Vălenii de Muncă a povestit că nu a reușit să ridice laptele praf nici decembrie.

La acea dată, DSP Prahova a anunțat că este o procedură în derulare, iar ulterior, după atribuirea contractului a fost anunțată data de 3 februarie pentru distribuire. Distribuirea laptelui către primării a fost urgentată.

- Publicitate -

Citește și: Din 3 februarie începe distribuirea laptelui praf gratuit pentru nou-născuți în Prahova

Reprezentanții DSP Prahova au precizat, ieri, că laptele praf a fost recepționat, urmând ca de vineri, 29 ianuarie, angajații primăriilor din județ să vină să ridice produsele de la depozitul DSP Prahova, astfel încât să înceapă distribuirea produsului către beneficiarii de lapte praf gratuit.

Necesarul de lapte praf la nivelul județului este de aproximativ 400 de cutii/lună.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -