- Publicitate -

Măsuri dispuse după apariția primului caz de Covid-19 la Curtea de Apel Ploiești

Un salariat din cadrul personalului auxiliar de la Curtea de Apel Ploiești a fost confirmat cu Covid-19, motiv pentru care au fost dispuse primele măsuri.

Biroul de Informații și Relații cu Publicul din cadrul Curții de Apel Ploiești a precizat că salariatul confirmat pozitiv este din cadrul personalului auxiliar și că, vineri dimineață, conducerea instanței și Direcția de Sănătate Publică Prahova au stabilit măsurile ce urmează a fi aplicate, respectiv dezinfectarea în totalitate a sediului și realizarea unei anchete epidemiologice.

- Publicitate -

„Referitor la această situație sunt în curs de efectuare toate comunicările impuse de protejarea celor care își desfășoară activitatea în instanță, inclusiv procurori, avocați, experți, justițiabili.

La acest moment nu sunt date care să creeze o stare de pericol în desfășurarea activității Curții de Apel Ploiești.

- Publicitate -

Vrem să asigurăm opinia publică că protejarea sănătății personalului, a avocaților, justițiabililor și celorlalți participanți la actul de justiție reprezintă o preocupare permanentă a conducerii instanței”, se precizează în comunicatul de presă emis de Biroul de Informații și Relații cu Publicul.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -