- Publicitate -

După ce au înjurat și amenințat personalul medical, doi scandalagii au fost evacuați din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fiind amendați de jandarmi cu 5500 de lei

În data de 12.05.2020, în jurul orei 09:15, un echipaj din cadrul I.J.J. PRAHOVA, s-a deplasat la Spitalul Judetean de Primiri Urgențe Prahova în scopul aplanării unui conflict spontan.

- Publicitate -

Ajuns la fața locului echipajul a identificat două persoane de sex bărbătesc care pătrunseseră în interiorul unității sanirare cu încălcarea normelor legale de acces, totodată cei doi manifestând o stare de violență, fiind recalcitranți și proferând injurii la adresa cadrelor medicale și a forțelor de ordine.

Se pare că cei doi erau nemulțumiți de restricțiile impuse pentru aparținătorii pacienților.

- Publicitate -

S-a procedat imediat la evacuarea acestora din interiorul spitalului și, ulterior, după punerea în aplicare a procedurilor legale privind controlul corporal și măsura legitimării, persoanele în cauză au fost evacuate și din curtea instituției.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional conform Legii 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, valoarea amenzilor însumând 5500 de lei.

Revenim cu detalii.

- Publicitate -

Sursa IJJ Prahova

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -