Numărul cazurilor de infecţie cu noul tip de coronavirus creşte pe zi ce trece, motiv pentru care există tot mai multe întrebări în rândul populației, printre care și „ce fac dacă am coronavirus“. Boala e gravă doar în contextul preexistenţei altor afecţiuni. Însă nu trebuie neglijată și în celelalte situații.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor, infecţia cu noul tip de coronavirus se manifestă prin debutul brusc al cel puţin unuia din următoarele simptome: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respiraţiei (creşterea frecvenţei respiratorii) care necesită sau nu spitalizare.
Până la acest moment, experţii în sănătate au stabilit că acest virus se răspândeşte prin picături transmise în aer prin tuse sau strănut.
Conform specialiştilor consultaţi de The New York Times și preluați de Mediafax.ro, organismul care a luat virusul COVID-19 trece prin următoarele etape:
– odată ce aţi intrat în contact cu COVID-19, virusul ajunge în corpul nostru, iar copii ale acestuia încep să se înmulţească şi infectează celulele vecine. Simptomele încep adesea cu o durere în gât şi o tuse uscată;
– apoi, virusul „se târâie progresiv pe tuburile bronşice”. Când virusul ajunge în plămâni, mucoasele lor se inflamează.
Acest lucru poate deteriora alveolele sau sacii pulmonari şi trebuie să „muncească mai mult” pentru a-şi îndeplini funcţia de a furniza oxigen sângelui care circulă prin corpul nostru şi de a îndepărta dioxidul de carbon din sânge, astfel încât să poată fi expirat;
– umflarea şi fluxul afectat de oxigen pot determina ca zone din plămâni să se umple cu lichid, puroi şi celule moarte;
– în cele mai grave cazuri, pacienţii respiră atât de greu, încât trebuie să fie puşi pe un ventilator.
Dincolo de aceste cazuri grave, 80% dintre cei infectaţi fac forme uşoare, care se tratează simptomatic, iar boala poate fi ţinută sub control şi la domiciliu. Pentru acest lucru a fost realizat un fel de „ghid“ al pacientului cu Covid 19, prezentat și de Mediafax.ro
– să te tratezi simptomatic. Mai exact, vei lua antitermince, pentru a scădea febra. Tusea şi durerea în gât sunt tratate în funcţie de recomandarea medicului;
– să te hidratezi corect;
– să ai o alimentaţie sănătoasă;
– Antibioticele NU sunt indicate în cazul infecţiilor cu COVID-19;
– să stai izolat, pentru a nu răspândi virusul, dar şi pentru a nu contacta alte boli, sistemul imunitar fiind deja slăbit.
În cazul în care suspectezi că te-ai infectat cu COVID-19 trebuie:
– să stai acasă şi să eviţi contactul cu alte persoane;
– să nu mergi la farmacie sau la spital;
– să utilizezi TelVerde 0800800358 pus la dispoziţie de autorităţi. Acesta este strict un număr la care poate primi informaţii, nu este un telefon de urgenţă.
În plus, acestora se adaugă regulile de igienă și de bun-simț: spălatul des al mâinilor cu apă și săpun, acoperirea gurii și nasului în caz de tuse și strănut cu pliul cotului sau cu un șervețel care va fi aruncat imediat la coș și neatingerea feței cu mâinile dacă nu sunt dezinfectate.
Sursa text: Mediafax.ro
Foto cu caracter ilustrativ

