A învățat, a încercat, a umblat ce-a umblat prin țară, dar la un moment dat a ales calea străinătății. A ales Marea Britanie, o țară pe care o vizitase în 2007. În 2014 n-a mai privit-o ca pe o destinație turistică, pășind în ea în căutarea „pașaportului” pentru o viață mai bună. Doar că aici, românul Aurel Istrate (33 ani), originar din Buzău, avea să se redescopere și să ajungă unul dintre somelierii de top ai Londrei.
Un concurs de împrejurări a făcut ca într-una dintre minivacanțele sale în România să ne cunoaștem. Recunosc că am rămas surprinsă când i-am aflat meseria în contextul în care, la prima vedere, asocierea dintre Aurel Istrate și băuturile alcoolice pare mai degrabă un oximoron. Doar că aici vorbim despre rafinament, gust, calitate, cultură etc.
Dacă surpriza a fost de partea mea atât de mare, vă puteți imagina cam cum au stat lucrurile în rândul celor care-l cunosc pe Aurel Istrate din vremea copilăriei sau adolescenței.
Inițial, după ce și-a terminat studiile la Buzău, Aurel s-a îndreptat către Universitatea din Brașov pentru a afla cum stau treburile cu Psihologia. „Dar, din păcate, din motive ce țin de bani nu am reușit să o termin”, ne-a mărturisit interlocutorul nostru. Nu a stat cu mâinile în sân, așteptând ajutor divin, ci a continuat să lucreze în diverse domenii pentru a-și câștiga existența.
Se relaxa cu studiul fotografiei, mare sa pasiune, sau documentându-se despre culturile altor popoare. Dar istoria, geografia, obiceiurile, oamenii etc. îi cunoști cel mai bine nu din cărți, ci în mediul lor autentic. Ușor-ușor, lucrurile i s-au legat, iar românul a început să pășească în afara granițelor. Primul contact cu pământul britanic l-a avut în 2007 când a ajuns în regiunea Kent cu ultimii bani de salariu. La acea vreme lucra la o firmă de termopane, iar veniturile erau destul de mici. A optat să rămână în Anglia, însă în 2009, când criza economică a atacat în toate direcțiile, Aurel s-a văzut nevoit să revină în România.
Dar gândul i-a rămas tot în acea parte a Europei. A rezistat până în 2014, atunci când și-a spus că este momentul să-și trateze viața cu ceva mai multă seriozitate.
Așa că n-a fost cazul să pună degetul la întâmplare pe hartă, lăsându-se în voia sorții, ci a ales în cunoștință de cauză.
A mers spre Marea Britanie, o țară pe care o cunoscuse cât de cât în cei doi ani petrecuți acolo, în care se simțea confortabil datorită cunoștințelor sale de limbă engleză, dar atras, totodată, și de cultura și seriozitatea lumii aristocrate.
Dar chiar și așa, cu știință și cu dorință de a face treabă, adaptarea în noua lume nu a fost foarte ușoară. Cel puțin, începuturile i-au fost ca niște pietre de moară. L-au încercat toate stările, de la dorul de ai lui până la confortul fotoliului în care prefera să zacă atunci când ajungea acasă obosit sau în zilele în care n-avea chef de nimeni și nimic.
Pasul în lumea vinului
„Am realizat cât de singur și neajutorat poți fi mai ales dacă nu îți alegi o cale sigură în domeniul muncii. Atunci, din întâmplare, lucram pentru o agenție ce plasa persoane în domeniul hotelier, iar un somelier de la un hotel a început să vorbească despre ziua sa la muncă și m-a atras imediat în subiect. Am decis să mă informez mai mult despre asta și să urmez câteva cursuri”, ne-a povestit Aurel despre prima sa interacțiune cu domeniul pe care avea să-l savureze ca pe cel mai vechi și rafinat vin.
Lista de pasiuni avea astfel să-i fie completată și de cultura licorilor bachice. Dar a venit repede și următorul pas: un post de ajutor somelier.
„Motivat, am continuat să urmez și mai multe cursuri plătite, am început să merg la activități ce țineau numai de vin. Am reușit să îmi fac un CV lucrând numai în locuri de top din Londra și participând la concursuri ce țin de alcool, în general.
Până când o companie pentru care lucrez în prezent m-a contactat pentru postul de HEAD Sommelier (manager de vinuri), să preiau și să lucrez la o listă de vinuri clădind-o după bunul meu plac și profitabilă, totodată”, a completat românul care, asemeni multor conaționali, a reușit să se impună.
A existat, într-adevăr, și un dram de noroc, dar completat cu mult studiu, muncă, dorință a afla noi și noi lucruri, dar și respectul pe care îl primesc, în majoritatea statelor, oamenii care fac ceva. Iar Aurel și-a însușit în anii în care a învățat și „furat“ meserie seturile de reguli obligatorii ale somelierului profesionist: savoir-faire (cum sa facă) și savoir-etre (cum să se poarte). Pentru că eleganța locurilor, a preparatelor, a oamenilor care le consumă cere să fie „stropită” cu un vin pe măsura contextului.
Feteasca Neagră, printre „vedete“!
„Momentan, în Pennyhill Park Hotel am în responsabilitate toată instituția. Am început doar cu restaurantul Michelin din hotel, în a clădi lista de vinuri, iar după cinci luni de activitate acolo am reușit pe acopăr tot hotelul, să realizez listele integrale pentru bar, două restaurante și evenimentele private. Mi-au propus să aduc vinuri alese de mine din toată lumea ce ar putea aduce profit companiei. Și chiar am reușit spre surprinderea mea“, ne-a mărturisit Aurel.
Din România, a optat să includă pe lista „scurtă” Feteasca Neagră de pe Domeniile Franco Romane.
Între prezent și viitor
Odată cu Brexitul, s-a instalat și starea de panică în rândul imigranților din Marea Britanie. Nu însă și în ceea ce-l privește pe Aurel care susține că are o profesie care se caută în Regat. „Brexitul sperie muncitorul străin, dar cariera «sperie» Brexitul”, a completat interlocutorul nostru.
Gândurile îi zboară acasă și și-ar dori să închege o colaborare și cu restaurante de top din România. Însă recunoaște că, la noi, cultura vinului este încă la începuturi, accentul punându-se pe cantitate și mai puțin pe calitate.
„Am luat legătura cu Radu Dumitrescu, chef-patron al restaurantului Voilà Bistro din București, dar să vedem pe viitor dacă se va închega o colaborare. Mi-aș dori foarte mult. Oricum, locuind în UK, este destul de greu să colaborezi cu restaurante românești. Vinul încă se învață în țara noastră”, a concluzionat Aurel.
Cu un bagaj de cunoștințe în spate, degustând sute de soiuri, românul și-a rafinat și propriile gusturi. Astfel, când se poate bucura de un moment liber și de un vin bun, preferă sortimente realizate în producție mică, de obicei, fie roșu sau alb, deoarece găsești în arome tot, de la cea a climatului până la aroma pasiunii ce o depun oamenii care le produc.
Foto: arhivă personală Aurel Istrate
