După cum ştiţi, la PSD este chiloman începând de vineri. Nu o să intru acum în detaliile escaladării ostilităţilor, existând destulă ”literatură de specialitate” în presa on-line a acestui sfârşit de săptămână. Cum au ajuns la cafteală în lumina reflectoarelor? Iată o istorie pe scurt: încă de la intrarea sa în PSD – anul 2010, fostul senator PDL Iulian Bădescu a arătat clar că este interesat de Ploieşti. Odată cu intrarea, a obţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD Prahova şi garanţia candidaturii pentru mandatul de primar al municipiului. A candidat şi a câştigat la limită alegerile din 2012.
Ca primar, a reuşit să impună la parlamentarele de anul trecut candidatura unui apropiat, Augustin Mitu, pentru senatul de Ploieşti, însă a primit un nu categoric din partea preşeditelui PSD Prahova, Mircea Cosma, în momentul în care a încercat să impună candidat pentru colegiul 12 deputaţi Ploieşti Nord un alt apropiat, George Stanciu.
Nominalizarea candidatului pentru acest colegiu a declanşat primul conflict real între Iulian Bădescu şi Mircea Cosma, cel din urmă susţinând categoric şi impunând candidatura fostului deputat PDL Andrei Sava, intrat în PSD cu doar cinci luni înaintea începerii campaniei electorale. De remarcat că cei doi foşti pedelişti au transferat în PSD un conflict mai vechi pe care îl aveau în perioada în care concurau acerb pentru graţiile Robertei Anastase. În acelaşi context, lobby-ul făcut de Bădescu pentru impunerea candidaturii lui Mitu la senatul de Ploieşti l-a scos din cărţi pentru acest colegiu pe un alt pesedist cu greutate, fostul prefect Radu Oprea. Acesta s-a văzut obligat să candideze la senat pe fostul colegiul al lui Sorin Chivu şi doar valul anti-PDL şi o campanie costisitoare l-au ajutat să câştige într-o zonă făcută praf de predecesorul său.
Revenind la nominalizarea candidatului pentru colegiul 12, impunerea lui Andrei Sava în locul lui George Stanciu nu a fost deloc agreeată de organizaţiile PSD din nordul Ploieştiului, apărând la acea vreme şi un val de proteste, unele soldate cu demisii, ale mai multor vechi membri de partid. Dealtfel, inclusiv Stanciu şi-a arătat de mai multe ori public nemulţumirea că a fost scos din cărţi şi a declarat că nu susţine candidatura lui Sava. Este important de spus că, în economia PSD Ploieşti, Stanciu este un personaj-cheie, în ultimii ani acesta consolidând şi dezvoltând organizaţiile partidului din nordul oraşului.
Concluzionând: nominalizările candidaturilor la parlamentare a fost adevăratul moment al declanşării balamucului, Mircea Cosma având pentru prima dată confirmarea apucăturilor ”expansioniste” ale lui Bădescu în interiorul partidului.
În acest context, încă din timpul alegerilor parlamentare era evidentă apariţia a cel puţin două fracţiuni în interiorul PSD Prahova: grupul Bădescu-Stanciu-Mitu şi grupul Mircea Cosma-Vlad Cosma-Oprea. După cum observaţi, există un tandem care încă nu a intrat în vrie. Este vorba despre proaspătul deputat de Slănic Sebastian Ghiţă şi despre atât de vocalul cu alte ocazii senator Daniel Savu. Cel puţin până în acest moment, cei doi nu şi-au exprimat susţinerea pentru vreuna dintre tabere.
În scurtul timp care a trecut de la parlamentare, cele două grupări au început să-şi consolideze poziţiile în interiorul partidului. Pe lângă diferitele nominalizări ale susţinătorilor în funcţii guvernamentale sau din administraţie, gruparea lui Bădescu a început să acţioneze rapid prin organizarea de alegeri în organizaţiile de cartier ale PSD Ploieşti cu scopul declarat al susţinerii candidaturii la preşedinţia organizaţiei a primarului Ploieştiului.
Rapiditatea cu care s-a mişcat Bădescu a părut a lua prin surprindere gruparea lui Cosma. Pentru a recâştiga terenul pierdut, deputatul Vlad Cosma a făcut la începutul săptămânii trecute prima mutare cheie: a renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte al TSD Prahova în schimbul funcţiei de preşedinte interimar al TSD Ploieşti. Cu această mutare, Cosma a dat un semnal clar că este interesat de jocurile care se fac în organizaţia ploieşteană.
Interesant este că, deşi era evident că Bădescu este nemulţumit de mutarea făcută de Cosma, până la sfârşitul săptămânii trecute acesta nu a reacţionat. Primarul a explodat abia vineri, când a părăsit şedinţa Biroului Permanent Judeţean condusă de Mircea Cosma, şedinţă în timpul căreia pesediştii au concluzionat că alegerile organizate de el în mai multe organizaţii ale PSD Ploieşti sunt nestatutare şi trebuie reluate. „Este ziua deputatului Vlad Cosma şi, în respect pentru această zi, o să mă opresc aici cu declaraţiile, pentru ca preşedintele Mircea Cosma, ca doamna Cosma, membră de bază în Organizaţia de Femei, ca Vlad Cosma, membru al Organizaţiei de Tineret să nu aibă motiv să declare că le stric această zi. Le doresc La Mulţi Ani!”, avea să declare acesta imediat după ce a părăsit şedinţa.
În week-end-ul care tocmai a trecut, conflictul din PSD s-a otevizat. În scenă a intrat Mihail Păun, fost şef interimar al TSD Ploieşti până la instalarea lui Vlad Cosma, fin al secretarului general al PSD Prahova, Rareş Enescu şi angajat al SGU, instituţie din subordinea primăriei. Dacă până la sfârşitul săptămânii acesta nu avusese nimic de comentat în legătură cu ejectarea din funcţia de preşedinte interimar al TSD Ploieşti, vineri avea să declare că ”se gândeşte” să conteste nominalizarea lui Vlad Cosma. Luni (astăzi), acesta avea să producă o mică dramoletă media anunţând că, în urma primirii în căsuţa poştală a unui bilet de ameninţare, a avut un atac de panică pentru rezolvarea căruia a chemat Salvarea. Acum stă şi ”se gândeşte” dacă va sesiza sau nu poliţia. Apropo, o autosesizare a vajnicelor noastre organe ar fi mai mult decât binevenită în acest caz. To be continued…
PS: Interesant este că în urma unei analize chiar şi superficiale a campaniei de la localele din 2012 când Bădescu a câştigat primăria Ploieşti un lucru sare în ochi: PDL nu a avut niciun atac serios împotriva candidatului PSD la Primăria Ploieşti. În schimb, cu totul altfel au stat lucrurile la Consiliul Judeţean Prahova. Aşadar, date fiind bezelele şi amoraşii pe care şi-i trimit în ultimele săptămâni prin intermediul consiliului local primarul Bădescu şi preşedintele PDL Roberta Anastase, sunt absolut convins că adevăratul conflict din PSD Prahova nici măcar nu a început.
