Crucea Eroilor Neamurilor, cunoscută în limba cotidian drept „Crucea de pe Caraiman”, a fost, încă din momentul finalizării lucrărilor de execuţie, o construcţie comparabilă ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, Statuia Libertăţii din New York sau Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În 2014, a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai înaltă cruce din lume (39,30 m), amplasată la peste 2.291 metri.
Construită între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor Neamurilor sau Crucea de pe Caraiman este situată în zona centrală a masivului Bucegi, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, pe un amplasament care domină vizual valea superioară a râului Prahova. De pe platforma de la baza monumentului sau de pe terasa lui superioară, se deschide o largă panoramă a Văii Prahovei, având la picioare Buşteniul. Monumentul se găseşte la altitudinea de 2.291 metri, foarte aproape de cota atinsă de Vârful Caraiman (2.386 metri), are o înălţime totală de 39.3 metri (din care 8.35 metri reprezintă soclul) şi o deschidere a braţului orizontal de circa 15 metri. Lăţimea stâlpului vertical este de 2 metri, lungimea braţelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 metri, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 metri.
Proiectarea şi execuţia întregului monument s-au făcut cu efort, meşteşug şi inteligenţă româneşti. Astfel, proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecţii români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Lucrările efective au fost executate de către Direcţia de Poduri din cadrul C.F.R. prin secţiile L1 şi L5 din Sinaia. Proiectul de rezistenţă a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, diriginte de şantier a fost Nicu Stănescu şi şef de şantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcţiei au fost obţinute din diferite surse şi prin donaţii de la firme particulare şi instituţii de stat.
Monumentul a fost confecţionat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o reţea. Construcţia propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizaţi şi un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente şi restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la staţia CFR Buşteni. De aici, o parte dintre traversele metalice şi celelalte materiale de construcţie a fost transportată de care cu boi pe ruta Buşteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Buşteni.
Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii şi măgarii până în vârful Caraiman. Deoarece numărul căruţelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziţionarea altora. Drumul era anevoios, o căruţă neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziţie a propriilor atelaje, căruţaşii – dintre care memoria localnicilor păstrează şi astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia – erau plătiţi cu bani, câteva braţe de fân şi hrană. Grinzile Crucii sunt confecţionate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă îngheţată.
În momentul finalizării lucrărilor de execuţie, monumentul era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la mai mult de 2000 metri altitudine, “putând fi comparată, ca realizare inginerească şi simbolistică, cu turnul Eiffel din Paris, cu Statuia Libertăţii din New York sau cu Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. În colecţia românească a „arhitecturii din fier”, cele mai reprezentative unicate, înrudite prin aspiraţia către înalt, prin valoarea lor de simbol naţional comemorativ, prin calitatea de obiect de artă şi, nu în ultimul rând, prin caracterul lor exclusiv românesc sunt: Coloana fără sfârşit şi Crucea de pe Caraiman”, se arată în istoria monumentului, de pe site-ul dedicat.
Potrivit historia.ro, numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului XX dă naştere unei controverse. FOTO historia.ro Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură.
Citește articolul integral pe adevarul.ro
