Locul sălbatic, în care lotrii își ascundeau comorile, a devenit „Perla Carpaților”, după ce Carol I a ridicat Castelul Peleș. Prima construcție a fost un schit, nu Mănăstirea Sinaia.
Mult căutată, astăzi, de turiști de pe meleagurile noastre, dar și din multe colțuri ale lumii, Valea Prahovei a fost, până la sfârșit de secol XIX, un codru bântuit de lotri, tâlhari la drumul mare, așa cum erau denumiți de nobilii acelor timpuri. De teamă, nu prea îndrăznea nimeni să se aventureze prin acele locuri. Legendele împământenite printre localnici spun că, în munții de la poalele Masivului Bucegi, tâlharii își ascundeau comorile, prăzile bogate luate de la boieri sau ascunse de oșteni ai trupelor turcești sau rusești care au străbătut Valea Prahovei.
La sfârșit de secol XIX, însă, în zona în care este, astăzi, Sinaia, și-a făcut sălaș Regele Carol I al României care avea să schimbe, radical, înfățișarea văii prin care se scurge, de atâtea veacuri, râul Prahova. Așa s-a născut „Perla Carpaților”, prima dintre stațiunile montane românești care a punctat țara noastră pe harta turismului mondial.
Schitul de pe Molomăț
Dincolo de ce le este cunoscut turiștilor care ajung în Sinaia, Mănăstirea(foto), Castelul Peleș sau Casinoul, un bătrân, membru al uneia dintre cele mai vechi familii din orașul vechi de pe acele meleaguri, Emanoil Bellu, a povestit, pentru „Evenimentul zilei”, despre lucruri mai puțin știute care au condus la ridicarea orașului de astăzi.
În vârstă de 73 de ani, omul este fiul lui Ion Bellu, jurnalist care făcea furori, prin știrile sale transmise în București, în perioada interbelică. El ne-a spus, cu o precizie de invidiat, despre istoria Peleșului, despre cea a Casinoului sau despre cea mai veche construcție din Sinaia, care nu este Mănăstirea Sinaia, așa cum știu mulți dintre noi.
Am aflat de la Emanoil Bellu că, înainte de a se începe construcția Mănăstii Sinaia, în anul 1690, pe vârful unui deal, numit Molomăț, se afla o mică așezare monahală, un fel de schit construit din lemn. Legenda locului spune că l-a ridicat căpetenia unei bande de tâlhari, Nicolae Groza. Emanoil Bellu știe, însă, că a fost ridicat de un vameș român, de la granița Țării Românești. „A făcut o construcție din lemn, lângă un stejar bătrân, unde este, acum, proprietatea unei mătuși ale mele. Acolo veneau sihaștrii, în fiecare duminică, ca să se roage și să capete hrană. Erau mulți călugări care trăiau în peșteri în această zonă”, ne-a istorisit Emanoil Bellu (foto).
Schitul din lemn a dăinuit circa 200 de ani, înainte de a se finaliza Mănăstirea Sinaia, în anul 1695, ctitorie ridicată de Marele Spătar Mihail Cantacuzino. După anul finalizarii mănăstirii – numită după Muntele Sinai, după ce familia spătarului a vizitat Palestina – schitul de pe Molomăț a mai fost refugiu pentru sihaștrii, până în anul 1788, atunci când austriecii l-au incendiat, tragând cu tunul în el. Se spune că cel care a dat ordinul de tragere era chiar un călugar catolic, devenit ofițer (Carmelitul de la Pera).
Valea Prahovei avea o reputație proastă
Emanoil Bellu ne-a povestit că, pe vremea de început a domniei lui Carol I, Valea Prahovei avea o reputație foarte proastă, din cauza lotrilor care bântuiau prin acele locuri. Domnitorul, însă, a fost atras de sălbăticia codrilor din zona denumită Piatra Arsă – loc pe care se afla, în 1873, o comună numită Podul Neagului – după ce a vizitat Mănăstirea Sinaia, în anul 1866, acolo unde locuia de fiecare dată când venea în zonă, înainte de a se construi Castelul Peleș. De atunci, s-a hotărât să ridice un castel pe Valea Prahovei.
Citește articolul integral pe evz.ro
