- Publicitate -

Rednic a reuşit primul transfer. Pe cine a adus la Petrolul

Data:

Distribuie articolul:

Clubul Petrolul a cerut intrarea în insolvenţă şi, după ce a pierdut mulţi dintre jucătorii de bază ca Mustivar, Albin, Priso sau Gerson, formaţia lui Mircea Rednic a reuşit primul transfer din această iarnă, transmite gsp.ro

Ciprian Vasilache este primul jucător adus în această iarnă de . Mijlocaşul de 31 de ani a fost în cantonamentul celor de la Petrolul, în probe, iar Mircea Rednic a decis să-l păstreze în lot.

Vasilache a semnat un contract pînă în vară şi a declarat că se bucură că a ajuns la clubul ploieştean.

"Sînt foarte bucuros că am revenit în fotbalul românesc şi că am şansa de a evolua la o echipă precum Petrolul. Sper să răsplătesc prin evoluţiile mele încrederea pe care mi-au acordat-o conducerea clubului şi antrenorul Rednic. Abia aştept să joc pe "Ilie Oană" în faţa minunaţilor suporteri ploieşteni. Sperăm că alături de ei să avem un retur reuşit şi să ne îndeplinim obiectivele", a declarat Vasilache pentru site-ul oficial al clubului.

- Publicitate -

Vasilache a fost unul dintre cei mai jucători ai Rapidului în sezonul 2005-2006 al Cupei UEFA. În meciul cu Feyenoord, ultimul meci dinaintea grupelor, Vasilache a obţinut şi a transformat un penalty, stabilind scorul final aş meciului din Olanda, 1-1. sursa: gsp.ro

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Florin Piersic a ieșit de la Terapie Intensivă. Ce mesaj le transmite fanilor

Marele actor Florin Piersic a ieșit de la Terapie...

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE