Strada Gorăslău din Ploiești își poate schimba lejer numele în strada Cizmelor de cauciuc. La orice ploaie cât de mică, apa inundă această stradă, oamenii fiind nevoiți să folosească la propriu cizme de cauciuc pentru că altfel n-ar avea cum să ajungă unde au treabă.
Iar situația durează de zece ani de zile de când strada Popa Farcaș (unde are ieșire strada Gorăslău) a fost asfaltată. Datorită pantei drumului toată apa se scurge pe străduța cu pricina. Iar ce este mai scandalos este faptul că strada apare ca fiind canalizată și asfaltată. Imaginile, credem noi, vorbesc de la sine. ”Trebuia să veniți ieri când era apa de 10 centimetri. De fiecare dată e din ce în ce mai rău, iar autoritățile n-au nicio treabă cu noi. E ca la țară, iar în actele de la primărie, din câte știu eu strada apare că are și canalizare și asfalt. După cum vedeți, totul este numai pe hârtie”, ne-a spus unul dintre cei care locuiesc pe această stradă tocmai când se pregătea să meargă acasă echipat așa cum îi stă bine oricărui ploieștean respectat de primărie, cu cizmele de cauciuc.
Citește articolul integral pe stopinfractori.ro