- Publicitate -

Informaţii bombă din ancheta DNA Ploieşti. Ce implicare au avut Cosma, Ghiţă şi Coman

Data:

Distribuie articolul:

Un nou scandal de corupție zguduie lumea de la vârful politicii: familia lui Victor Ponta este implicată într-o ­fraudă cu fonduri europene și în evaziune fiscală anchetată de procurorii DNA Ploiești. Inculpat în dosar este și prietenul premierului, deputatul Sebastian Ghiță, pus sub control judiciar pentru sprijinire de grup infracțional organizat.

- Publicitate -

Printre organizatorii “grupul infracțional organizat” se află cumnatul premierului, Iulian Cristian Herțanu. Prejudiciile ar depăşi 2.000.000 de euro, bani deturnați din fonduri europene alocate  unui contract pentru extinderea rețelei de canalizare a orașului Comarnic. Valoarea întregului contract este de 10 milioane de euro ( circa 40 de milioane de lei, la care s-ar fi adaugat unele "suplimentări") , din care Herțanu ar fi primit deja 6,5 milioane euro.
Circa 80% din valoarea întreagă a lucrărilor pentru canalizarea orașului Comarnic provin cu titlu gratuit de la Uniunea Europeană, restul de la bugetul public autohton.
Probe în acest dosar cu reverberaţii la vârful politicii şi al afaceriştilor branşaţi la banul public au fost ridicate și ieri, în timpul celor 14 percheziții desfăşurate de procurorii anticorupţie. Una dintre societăţile percheziționate a fost  SC  Exfin 2000 SRL, o firmă de contabilitate înființată de mama lui Ponta, Cornelia Naum. Exfin a fost cedată apoi surorii premierului, dar ar fi avut loc și percheziții și acasă la Alexandra Herțanu Ponta. O altă firmă la care s-au făcut percheziții ieri a fost Grossman Engineering, firma cumnatului premierului. De asemenea , au fost percheziții și la alte firme, ca și la Consiliul Județean Prahova sau la firma consiliului – SC Hidro Prahova SA, care a organizat licitația pentru lucrările de canalizare de la Comarnic.
Potrivit unor surse judiciare, Iulian Herțanu ar fi inițiat grupul infracțional organizat pentru a câştiga licitații și a deturna fonduri europene. Din acest grup ar mai face parte, între alții, și  Mihail Marian Coman (reţinut de procurori, fost administrator și asociat la SC Asfalt Construct Group SRL), Vladimir Ciorbă (administrator și asociat la mai multe firme, ca și Liviu Munteanu, administratorul firmei lui Herțanu.
Un rol important în organizația infracțională ar fi avut-o Marian Mihail Coman, care, la câteva luni după adjudecarea licitației pentru extinderea canalizării orașului Comarnic, a fost propulsat pe funcție de consilier al directorului general Dumitru Pantea de la  SC Hidro Prahova,  societate cu capital public, de la care Hertanu a primit contractul de 10 milioane de euro.
Rolul lui Coman pe lângă directorul general Pantea era de a asigura "recepția" lucrărilor, chiar dacă nu erau respectate standardele de execuție. Numai dacă se făcea recepția lucrărilor, printr-un proces-verbal în care se consemna că s-au respectat standardele de calitate, se puteau încasa banii pe ele, spun surse locale.
În susținerea grupului infracțional s-a implicat și deputatul PSD Sebastian Ghiță. El este urmărit penal pentru că ar fi sprijinit grupul să obțină contractul și pentru că ar fi făcut presiuni pentru a li se deconta lucrări, deși parte din ele nu ar fi fost făcute, spun surse judiciare neconfirmate oficial. Acuzațiile ar rezulta atât din documentele și probele stocate pe suport informatic, ridicate la percheziții, cât și din interceptări realizate cu ajutorul SRI, în baza mandatelor eliberate de un judecător.
Între înregistrări s-ar afla și dialogurile lui Sebastian Ghiță cu membrii grupării, cu funcționari de la Consiliul Județean, cu alte persoane implicate în afacere. Despre acestea, la ieșirea din sediul DNA, Sebastian Ghiță a spus că le va studia pentru a le explica procurorilor, cu răbdare, că nu avea nici un interes personal să-l sprijine pe “Cristi Herțanu să obțină contractul sau bani și nici n-am avut vreun interes personal să fi intervenit la funcționarii de la Consiliul Județean”.
Cum s-a încheiat contractul fraudat
“Hidro Prahova” SA este o societate unde Consiliul Județean Prahova deține 80% din acțiuni, iar orașele și comunele județului dețin restul de 20 %. Pentru extinderea canalizării în orașul Comarnic, s-au alocat, inițial, peste 39 de milioane de lei pentru contractarea lucrărilor, din care 80% erau bani europeni, restul era co-finanțare.
Licitația pentru contract a fost internațională, dar a fost câștigată la sfârșitul anului 2011, în mod bizar, de firma cumnatului Herțanu, Grossman Engineering, în asociere cu Euro Construct Trading 98, nu de firme specializate, între care una din Franța, dotată cu utilaje speciale pentru efectuarea lucrărilor.
Contractul a fost semnat în ianuarie 2012 între beneficiarul SC Hidro Prahova, firma Consiliului Județean, și consorțiul format din Grossman Engineering a lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, și din
Euro Construct Trading 98, controlată de doi oameni de afaceri (aşa-numitul grup de la Golden Blitz), apropiaţi de Elena Udrea şi Dorin Cocoş.
Termenul limită de livrare a lucrării de extindere a canalizării era 2014. Nu s-au respectat standardele de execuție 
Lucrarea nu a fost terminată nici acum,deși termenul până la care Herțanu și asociații săi erau obligați să finalizeze lucrările era februarie 2014. Cu toate că nu s-a respectat termenul de finalizare a lucrărilor,  Herțanu și asociații săi au primit banii pe 65% din lucrări, adică circa 6,5 milioane euro. Din banii primiți, circa 1,5 milioane de euro ( 7,8 milioane de lei)  ar fi fost deturnați, iar restul de circa 500.000 de euro ( 2,5 milioane de lei) ar fi  evaziune fiscală.
Î
n plus, circa 10% din lucrări sunt făcute prost, fără a se respecta standardele din caietul de sarcini. Spre exemplu, diametrul canalului pentru ape menajere ar fi în amonte de 250 mm și tot de atât ar fi și în aval, deși pe traseu adună toate apele menajere, inclusiv de pe versanți, iar volumul se mărește, ca și viteza de scurgere, existând riscul fisurării sau înfundării conductelor. Informațiile ne-au fost furnizate de surse din Consiliul Județean Prahova. 
Cine a intervenit pentru câștigarea licitației și decontări nelegale
Pentru a obține contractul, cumnatul lui Ponta ar fi fost sprijinit de către Sebastian Ghiță, de deputatul Vlad Cosma și de către tatăl acestuia, Mircea Cosma, președintele CJ Prahova. De asemenea, cei trei l-ar fi ajutat pe Herțanu să primească și  circa 6,5 milioane euro pe lucrări, parte din ele prost făcute sau neexecutate, după cum spun sursele „României libere“.
Ce spune directorul Pantea de la Hidro Prahova  și cine supraveghea recepția lucrărilor prost făcute și a  decontările spre Herțanu
SC Hidro Prahova SA este o societate în care acționarii sunt Consiliul Județean, orașele și comunele județului. Președintele CJ este Mircea Cosma, iar director general la SC Hidro este Dumitru Pantea. Cel care impunea recepția lucrărilor prost făcute era Mihail Coman, consilierul directorului general Pantea, reținut de procurori.
Mircea Cosma a fost dus la DNA, nu și Dumitru Pantea, directorul firmei județului. Acesta din urmă a declarat „României libere“ că nu el a decis cine să fie câștigătorul licitației internaționale, că președintele comisiei a fost un reprezentant al Ministerului Finanțelor, Sanda Toader. Pantea a recunoscut  că este membru al Consiliului de Administrație, dar a susținut că nu ar fi implicat direct nici măcar în decontările lucrărilor făcute prost la Comarnic. Directorul ne-a spus, fără să vrea, că l-a angajat pe Mihail Coman pe funcția de consilier după ce lucrarea a fost atribuită cumnatului lui Ponta.
Consilierul Coman este un apropiat al lui Herțanu și membru al grupului infracțional organizat. Directorul Pantea a evitat să ne spună cine i-a impus să-l angajeze pe Coman pe postul de consilier.
Rolul consilierului Coman în cadrul SC Hidro ar fi fost de impune recepția lucrărilor, chiar dacă erau prost făcute, pentru a se asigura, astfel,  fluxul de decontări către firma lui Herțanu. Mihai Coman a fost dus la DNA împreună cu Herțanu, iar spre sfârşitul zilei procurorii l-au reținut.
Ghiţă, la audieri şi după: “L-am văzut de câteva ori pe Herţanu“
Ieri, la ieșirea din sediul DNA, deputatul Sebastian Ghiță a recunoscut că procurorii anticorupţie consideră că a pus umărul la atribuirea dirijată a contractelor de la Comarnic şi că îi este ­interzis să ia legătura cu oameni-cheie din dosar. “Sunt suspectat că aș fi intervenit ca să obțină acele contracte. Mi s-a impus măsura ca să nu mă întâlnesc cu domnii Vlad și Mircea ­Cosma”, a declarat Ghiţă. În realitate, mogulul se află sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după cum a informat DNA.
Pe de altă parte, deputatul Ghiță a confirmat  că îl cunoaște pe Cristi Herțanu, pe care ­l-ar fi întâlnit doar de câteva ori, însă n-ar fi în relații apropiate. “O să văd care din faptele mele, care din discuțiile mele au fost sancționate. Acele firme nu și-au făcut contractul. Discuția cu procurorii a fost pe relația mea cu domnul Herțanu. Eu le-am spus că nu am avut nici un interes ­să-l sprijin, nici nu îl cunosc bine. L-am văzut de câteva ori pe Cristi Herțanu. Dacă suntem răbdători și explicăm procurorilor de ce ne-am întâlnit, vor vedea dacă au fost presiuni asupra autorităților, funcționarilor ­consiliului județean. Nu-mi dau seama, nu pot să explic unde ar fi vreo dovadă că i-am sprijinit, eu nu am beneficiat de nimic de la domnul Herțanu”,  a spus deputatul, prieten declarat al premierului. 
Primarul din Comarnic acuză: ruda premierului n-a terminat lucrările, iar orașul arată ca după bombardament
Primarul din Comarnic, Dorian Botoacă, a declarat pentru „România liberă“ că, din cauza lucrărilor efectuate de firma Grossman, a lui Iulian Herțanu, și a Euroconstruct, orașul arată ”ca după bombardament”.
Citeşte articolul integral pe romanialibera.ro

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Florin Piersic a ieșit de la Terapie Intensivă. Ce mesaj le transmite fanilor

Marele actor Florin Piersic a ieșit de la Terapie...

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Florin Piersic a ieșit de la Terapie Intensivă. Ce mesaj le transmite fanilor

Marele actor Florin Piersic a ieșit de la Terapie...

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...
- Publicitate -