La nord de satul Runcu, în locul zis „Lunca cu Pruni”, din Cheile Sohodolului, în dreptul Peşterii Popii, pe malul stâng al râului Sohodol, C.S. Nicolăescu-Plopsor a descoperit o serie de gravuri rupestre „executate cu priboaie de bronz sau fier”. Descoperirile au fost ulterior publicate în „Arhivele Olteniei” şi reprezintă „imagini antropomorfe şi zoomorfe, desene geometrice şi simboluri solare”. În locul numit „La Bulbuc” au fost de asemenea descoperite desene „pe suprafaţa netezită a unei stânci”, realizate „cu ajutorul unui instrument ascuţit”.

După ce a copiat desenele şi gravurile, reputatul arheolog le-a trimis abatelui Henri Breuil. Pe vremea aceea, francezul era autoritatea necontestată a arheologiei paleoliticului şi a artei rupestre primitive. În 1924, de pildă, acesta se afla în Ardeal, unde săpa în mai multe peşteri, împreună cu profesorul Marton Roska.

Răspunsul abatelui a aprins speranţele ca reprezentările artistice de la Runcu, de pe Cheile Sohodolului, sunt autentice. El le-a comparat cu picturile şi gravurile din Spania şi Scandinavia, de vârstă neo-eneolitică.

Acum intervine însă aura de mister. În afară de C.S. Nicolăescu-Plopşor, nu a mai văzut nimeni picturile şi gravurile rupestre de pe Cheile Sohodolului. Practic nu există nicio dovadă a existenţei lor, în afara mărturiilor şi reproducerilor lui C.S. Nicolăescu-Plopşor. În repetate rânduri chiar, în ultimii ani, specialiştii români au căutat desenele rupestre indicate de acesta, fără a le da însă de urmă.

Dacă acestea au existat cu adevărat, nu vom cunoaşte probabil niciodată. Este dacă vreţi, un mister cum au dispărut desenele, sau dacă ele au existat vreodată.

sursa: antena3.ro