- Publicitate -

Mărturiile bărbatului care a plutit 13 luni în derivă

Data:

Distribuie articolul:

Naufragiatul salvadorian José Salvador Alvarenga, care susţine că a plutit în derivă timp de 13 luni în Oceanul Pacific şi că a supravieţuit hrănindu-se cu peşte crud şi sânge de ţestoasă, a revenit marţi în ţara natală, unde autorităţile îi rezervă "un tratament special", relatează AFP.

- Publicitate -

Alvarenga, în vârstă de 37 de ani, a sosit la ora locală 20.00 (4.00, ora României) pe aeroportul din San Salvador, a declarat Irène Sanchez, şefa serviciului de presă al Ministerului de Externe.

El a părăsit luni Majuro, capitala Insulelor Marshall, ţara în care a fost găsit după ce a naufragiat, pe 30 ianuarie, şi a făcut o escală la Hawaii, în Statele Unite. Tânărul a fost supus unor noi teste medicale marţi, la Los Angeles, în vestul Statlor Unite, lucru care i-a permis să îşi încheie călătoria către El Salvador.

La câteva minute după ce a coborât din avion, naufragiatul, aşezat într-un scaun cu rotile, a apărut pentru o scurtă perioadă de timp în faţa camerelor de luat vederi. Nu a făcut nicio declaraţie. Ulterior a fost transportat cu ambulanţa la un spital, situat la aproximativ 10 kilometri vest de capitala salvadoriană, pentru a fi examinat din nou de către medici.

- Publicitate -

Două vere l-au aşteptat cu răbdare pe aeroport încă de marţi dimineaţa, împreună cu numeroşi jurnalişti, inclusiv o echipă AFP. "Imaginează-ţi cât de mult timp a petrecut (pe ocean). Ar fi putut să moară. Dar, slavă Domnului, vărul meu este un luptător, pentru că nu ştiu ce ar fi făcut altcineva. Suntem fericiţi să îl vedem revenind după atât de mult timp", a declarat pentru AFP una dintre cele două femei, Marisol Alvarenga, în vârstă de 35 de ani.
Maria Elena Alvarenga, în vârstă de 37 de ani, a declarat că vrea să-l "aştepte, îmbrăţişeze şi conducă la mama sa, pentru că şi ea îl aşteaptă", în satul natal, Garita Palmera, în zona de coastă, la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de capitală.

"Ne pregătim să-l primim, este o bucurie pentru noi toţi", a declarat pentru AFP tatăl acestuia, Ricardo Orellana.
– Un exemplu de putere şi tenacitate. Rudele lui José Salvador Alvarenga şi-au decorat luni casa modestă din cărămidă, vopsită în verde, cu baloane şi crengi de palmier, cum se obişnuieşte pentru marile evenimente.
"Mi-ar plăcea să vină să se aşeze împreună cu noi, aici, pe plajă, şi să ne povestească această aventură, deoarece pe noi, cei mai tineri, acest lucru ne-ar putea ajuta să supravieţuim", a declarat Tomas Leiva, în vârstă de 17 ani, un foarte tânăr pescar de la Garita Palmera.

José Alvarenga, un emigrant clandestin aflat în drum spre Statele Unite dar care s-a stabilit în Mexic, ca pescar, în urmă cu 15 ani, a povestit că a plecat la pescuit de rechin în decembrie 2012, dintr-un sat din Chiapas, în sud.
El a reapărut 13 luni mai târziu, pe Insulele Marshall, la 12.500 de kilometri distanţă de punctul de plecare, slăbit, nebărbierit şi netuns, cu zgârieturi la nivelul genunchilor, afirmând că a supravieţuit mâncând păsări şi peşti şi bând sânge de ţestoasă şi propria urină.

- Publicitate -

Un însoţitor, în vârstă de 23 de ani, care nu a putut ţine acest regim, a decedat în primele şase luni de la plecare. Relatarea tânărului le provoacă îndoieli unor specialişti. La Majuro, el a fost spitalizat în mai multe rânduri, în special din cauza unor probleme legate de dezhidratare. Tânărul suferea, între altele, şi de stres prosttraumatic.
Pe străzi, în baruri şi restaurante din această ţară mică situată în America Centrală, subiectul se află pe toate buzele.

"Îl primim cu mândrie. Este un mare luptător, care a supravieţuit imensei adversităţi pe care a înfruntat-o (…). De aceea îl vom prezenta drept un exemplu de putere şi tenacitate în cadrul operaţiunilor noastre de salvare", a declarat pentru AFP directorul Protecţiei Civile salvadoriene Jorge Meléndez.

sursa: realitatea.net

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Incendiu la o locuință din Comarnic

Un incendiu a izbucnit în această dimineață în Comarnic,...

Cum este pe promenada de la Păulești nou deschisă de autoritățile locale

De când s-a deschis am tot încercat să ajung...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Incendiu la o locuință din Comarnic

Un incendiu a izbucnit în această dimineață în Comarnic,...

Cum este pe promenada de la Păulești nou deschisă de autoritățile locale

De când s-a deschis am tot încercat să ajung...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...
- Publicitate -