caini agresivi ploiesti1

În fiecare an, sute de persoane sunt mușcate de câini. Și nu ne referim aici la câinii maidanezi, ci la câinii de rasă, cu potențial agresiv și chiar la cei de luptă.

 
Deținerea câinilor care provin din rase agresive a fost reglementată prin lege, iar curajoșii care își cumpără un Pitbull sau un Rottweiler știu că dacă nu respectă legea riscă să plătească amenzi usturătoare sau chiar să ajungă la închisoare.
 
Sunt însă și inconștienți care, depășiți de situație, abandonează pe domeniul public astfel de câini. Așa se face că în adăpostul de câini de la Bucov sunt acum cel puțin 10 câini din rase considerate agresive.
 
”Avem pitbull, rottweiler, chiar și Amstaff. Nu sunt chiar rase pure, însă sunt foarte periculoși. Din acest motiv fiecare are propria cușcă, pentru că alfel i-ar ataca pe ceilalți câini. E greu să le facem curat și să le dăm mâncare. Doar doi îngrijitori au curajul asta. Ar trebui tranchilizați ca să le facem curat în adăpost, așa că ne descurcăm prin gard, cât să nu punem siguranța angajaților în pericol”, ne-a declarat Ștefan Sandu, noul director adjunct al Parcului Constantin Stere de la Bucov, care are în grijă și adăpostul de câini.
 
Rottweilerii sunt cunoscuți ca fiind câini foarte agresivi din cauza instinctului teritorial acut. Acești câini sunt în continuare crescuți pentru lupte în unele părți ale lumii.
 
Pitbull-ul este o rasă creată prin încrucișări, devenită faimoasă din cauza popularității luptelor între câini. Deși, în mod normal, nu sunt agresivi cu stăpânii lor, câinii pitbull pot fi foarte agresivi cu persoanele necunoscute.
Conform legii, neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deținătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Galerie FOTO Câini agresivi, abandonați în Ploiești și cazați la Bucov
caini agresivi ploiesti5
caini agresivi ploiesti2
caini agresivi ploiesti3
caini agresivi ploiesti4

 

Articole asemănătoare