- Publicitate -

Ce spun procurorii DNA despre Sebastian Ghiţă

Data:

Distribuie articolul:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de:

- Publicitate -

GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e)să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

- Publicitate -

Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.

- Publicitate -

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Președintele Iranului a dispărut în urma unul accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a fost implicat într-un accident...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Dulceață de trandafiri rețetă de sezon – by chef Dan Neagu, vlog La Culinaria, Restaurant Bulevard Ploiești

A venit sezonul trandafirilor iar pentru iubitorii de dulceață...
- Publicitate -