- Publicitate -

Anul trecut au dispărut 3.525 de copii. Sfaturi pentru părinți

Data:

Distribuie articolul:

Potrivit unui raport al Poliției Române, anul trecut, în urma activităților de căutare, au fost soluționate 5.502 de cazuri de dispariție, 3.525 dintre acestea fiind de minori. Pentru a nu ajunge într-o situație disperată, polițiștii au dat câteva sfaturi părinților.

- Publicitate -

Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate! Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară sau să se accidenteze. 
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext.
În concedii, acordaţi o atenţie sporită supravegherii copilului dumneavoastră! Aglomeraţia şi mediul străin reprezintă factori de risc care pot favoriza pierderea acestuia.
Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, mai ales în locurile pe care nu le cunoaşte!
Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte!
Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil!
În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112 sau sunaţi la  numărul 116.000.
Citește și 
MINORĂ DE 14 ANI, DISPĂRUTĂ DE LA DOMICILIU
În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut:
Verificaţi la rude şi prietenii apropiaţi dacă copilul nu se află la aceştia!
Anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia! Sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren.
Păstraţi-vă calmul! Chiar dacă vă aflaţi într-o stare de emoţie puternică, este foarte important să vă stăpâniţi, pentru a oferi poliţiştilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp.
Trebuie să fiţi în măsură să furnizaţi anchetatorilor:
– descrierea semnalmentelor şi a semnelor particulare;
– câteva fotografii recente ale copilului;
– o înregistrare audio-vizuală, dacă dispuneţi de aşa ceva;
– descrierea obiectelor de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la momentul dispariţiei, precum şi a obiectelor pe care le avea asupra sa;
– împrejurările în care a dispărut;
– profilul său psihic şi moral, starea de sănătate;
– o listă cuprinzând persoanele din anturajul său, locuri pe care obişnuia să le frecventeze;
– datele de contact ale adulţilor apropiaţi (bunici, unchi, mătuşi, vecini);
– în general, orice informaţie care vi se pare de interes pentru poliţişti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de părăsire a domiciliului, dispariţia unor obiecte personale din camera sa).

 

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Președintele Iranului a dispărut în urma unul accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a fost implicat într-un accident...

Realizările primarului Timișoarei vs realizările primarului Ploieștiului. Zici că e o glumă proastă…

Campania electorală pentru alegerile locale a început peste tot....

ANAF modifică „Adeverința de venit”. Va exista și o adeverință pentru persoanele fără venit

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va schimba actuala...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Dulceață de trandafiri rețetă de sezon – by chef Dan Neagu, vlog La Culinaria, Restaurant Bulevard Ploiești

A venit sezonul trandafirilor iar pentru iubitorii de dulceață...

Președintele Iranului a dispărut în urma unul accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a fost implicat într-un accident...

Realizările primarului Timișoarei vs realizările primarului Ploieștiului. Zici că e o glumă proastă…

Campania electorală pentru alegerile locale a început peste tot....
- Publicitate -