- Publicitate -

Doi poliţişti locali din Ploieşti au fost condamnaţi definitiv pentru luare de mită

Data:

Distribuie articolul:

height=393

Potrivit stopinfractori.ro, În luna aprilie a acestui an, doi polițiști locali au primit condamnare trei ani de închisoare cu suspendare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

- Publicitate -

Cei doi polițiști locali, Mihai Ionescu și Adrian Matei, au fost acuzați că au primit șpagă, în noiembrie 2012, de la vânzătoarea unui magazin unde cei doi efectuau un control.

Marți, magistrații Curții de Apel Ploiești au hotărât că pedeapsa celor doi este definitivă. Iată ce au hotărât aceștia:

” Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Ionescu Mihai şi Matei Adrian împotriva sentinţei penale nr. 483/29.04.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova. Obligă pe fiecare apelant inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2014.”

- Publicitate -

La acea vreme, șeful Poliției Locale, Cristinel Toader, avea numai cuvinte de laudă despre Adrian Matei, cei doi fiind prieteni și colegi și la Oficiul pentru Protecția Consumatorului. ”Nu are nicio pată, îl cunosc de când era comisar la OPC Prahova iar eu conduceam acea instituție. Faptele nu se probează iar eu uman și profesional nu am ce să îi reproșez”

Potrivit noului cod penal Cristinel Toader s-ar putea alege cu proces penal datorită interferării în procedurile justiției, în noul cod penal fiind prevăzută infracțiunea de presiuni asupra justitiei.

sursa: stopinfractori.ro

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Președintele Iranului a dispărut în urma unul accident de elicopter

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a fost implicat într-un accident...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Dulceață de trandafiri rețetă de sezon – by chef Dan Neagu, vlog La Culinaria, Restaurant Bulevard Ploiești

A venit sezonul trandafirilor iar pentru iubitorii de dulceață...
- Publicitate -