- Publicitate -

Filmul scandalului cu împuşcături din zona de nord a Ploieştiului

Data:

Distribuie articolul:

Cei

Cei doi traficanți de droguri care s-au împușcat între ei, miercuri seară, în zona de nord a Ploieștiului, speriind un cartier întreg, urmează să fie prezentați azi instanței cu propunere de arestare preventivă. Alți 12 consumatori de droguri sunt acum cercetați penal într-un dosar în care, susțin autoritățile, s-au început cercetările încă din luna mai a acestui an.

- Publicitate -

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au desfăşurat cercetări, din luna martie a.c., privind activitatea infracţională a unei grupări implicate în trafic de droguri de risc, care acţiona cu preponderenţă în municipiul Ploieşti. Din cercetări, a rezultat faptul că liderul grupării, din Ploieşti, în vârstă de 30 de ani, ar fi comercializat cannabis către mai mulţi consumatori din Ploieşti, în activitatea de distribuţie fiind sprijinit de un ploieştean în vârstă de 32 de ani. La data de 8 iulie a.c., a avut loc un conflict între cei doi bărbaţi şi rudele unor consumatori de droguri, în zona de nord a municipiului Ploieşti, în care , bărbatul de 30 de ani a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol deţinut ilegal, după care a fugit de la locul incidentului.

Citește și: Împușcături cu arme letale în cartierul Nord al Ploieștiului

Poliţiştii din cadrul I.J.P. Prahova au demarat cercetările. Astfel, la data de 9 iulie a.c., liderul grupării a fost depistat de poliţişti şi condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, alte 15 persoane au fost conduse la Parchet, pentru audieri.

- Publicitate -

Citețte și: Cauza împuşcăturilor de la Nord

În cauză, a fost dispusă reţinerea celor doi bărbaţi, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de 12 consumatori a fost începută urmărirea penală.

Citește și: Locul unde a avut loc răfuială între traficanţii de droguri la Nord – FOTO

- Publicitate -

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri pentru consum, tentativă la omor calificat, deţinerea unei arme letale, fără drept şi uz de armă fără drept.

Comunicatul de presă al DIICOT pe marginea acestui subiect:

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, au documentat activitatea infracțională a unei grupări implicate în trafic de droguri de risc (cannabis), care acţiona cu preponderenţă în municipiul Ploieşti.

- Publicitate -

În data de 9 iulie a.c., Drăgulin Valeriu-Vicențius, zis “Bornavela”, a fost reținut de procurorii DIICOT – ST Ploiești, pentru 24 de ore, sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de trafic de droguri de risc,  tentativă de omor calificat și deținerea unei arme letale fără drept.  Totodată, inculpatul Burtică Alexandru a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT sub acuzația de trafic de droguri de risc.

Din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2014 – iulie 2014 cei doi inculpați au desfășurat acțiuni de achiziționare și comercializare către consumatori de cannabis și rezină de cannabis.

Față de inculpatul Drăgulin Valeriu-Vicențiu există suspiciunea rezonabilă că în data de 8 iulie 2014 în jurul orelor 18,30, în timpul unui conflict izbucnit, într-o parcare din municipiul Ploiești, între el și rudele unor consumatori cărora le vânduse droguri, acesta a scos un pistol Makarov de calibrul 9, pe care îl deținea ilegal, și a tras mai multe focuri de armă, avariind mai multe mașini. Inculpatul a fugit apoi de la locul faptei. Pentru aceste fapte cercetările au fost declanșate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și IPJ Prahova, cazul fiind preluat în data de 9 iulie de DIICOT – ST Ploiești, având în vedere faptul că numitul Drăgulin Valeriu-Vicențiu se afla sub monitorizarea DIICOT pentru trafic de droguri.

- Publicitate -

Cei doi inculpați au fost duși astăzi, 10 iulie a.c., la Tribunalul Prahova, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...
- Publicitate -