- Publicitate -

Pe ce străzi din Ploiești vine în control fiscul și de ce

Data:

Distribuie articolul:

Primăria

Primăria municipiului Ploieşti, prin  Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, informează contribuabilii ploieşteni că vor continua acţiunile de control în vederea identificării construcţiilor ilegale şi pentru intrarea în legalitate a acestora.

- Publicitate -

Astfel, în perioada 10.06.2014- 13.06.2014  echipele de control vor fi prezente pe străzile Petre Negulescu şi Hanibal. În urma acţiunilor de control vor fi verificate toate imobilele, în scopul identificării celor construite fără autorizaţie sau a celor care nu au respectat autorizaţia de construire. Scopul controalelor este şi acela de a identifica construcţiile finalizate care nu au fost declarate la Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi pentru care proprietarii  nu plătesc impozit în condiţiile legii. Acţiunile de control vor avea loc de luni pana vineri intre orele 900-1100Echipele de control care vor efectua aceste verificări vor fi formate din trei inspectori ai Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană, Poliţiei Locale Ploieşti şi Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti.  Inspectorii vor avea asupra lor ecusoane, legitimaţii de serviciu şi ordine de deplasare.

 

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Incendiu la o locuință din Comarnic

Un incendiu a izbucnit în această dimineață în Comarnic,...

Cum este pe promenada de la Păulești nou deschisă de autoritățile locale

De când s-a deschis am tot încercat să ajung...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Incendiu la o locuință din Comarnic

Un incendiu a izbucnit în această dimineață în Comarnic,...

Cum este pe promenada de la Păulești nou deschisă de autoritățile locale

De când s-a deschis am tot încercat să ajung...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...
- Publicitate -