Ploieștenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun și achiziționează bilete prin SMS își varsă în continuare banii în contul unei firme care a intrat în insolvență, în ciuda scandalului izbucnit în mai multe orașe din țară. Reprezentanții SC Transport Călători Express Ploiești susțin că firma cu pricina, Simplus Invest București, a fost notificată și a răspuns că va achita contravaloarea SMS-urilor până în luna februarie.
Simplus Invest Bucureşti a intrat în insolvenţă în luna noiembrie, iar până la această dată are de plată către SC TCE Ploiești peste 56.000 de lei, contravaloarea a aproape 30.000 de bilete.
Citește și: Unde au ajuns banii ploieştenilor care şi-au cumpărat bilete TCE prin SMS. Ţeapă de 12.500 euro!
Plata biletelor de călătorie prin SMS se pare că a fost o procedură extrem de simplă de obținere a banilor, bineînțeles în beneficiul firmei. Ploieștenii se uunui rcau în mijloacele de transport în comun, dar nu își achiziționau înainte bilete de la tonete, aveau posibilitatea să plătească pentru transport prin trimiterea SMS. Numai că, TCE nu a primit din partea firmei contravaloarea biletelor. Asta nu înseamnă că lucrurile s-au schimbat, în ciuda intenselor mediatizări ale cazului.
„Ploieștenii pot plăti în continuare contravaloarea biletelor prin SMS. Firma a fost notificată și a promis că datoriile vor fi plătite până în februarie. Concomitent, am organizat o nouă licitație pentru plata de bilete prin SMS, licitație care nu a fost finalizată”, a declarat Cristian Iancovici, directorul TCE Ploiești. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost 14 decembrie 2015.