doctor alin scarlat as medica bucov spital diagnosticare cancer teste adn cabinet medical cheia longevitatii

Vă promisesem săptămâna trecută o relatare senzațională despre un alt medic prahovean. Iat-o! După mai bine de 30 de ani petrecuţi aproape zi de zi în câmpul muncii, de la majoritatea oamenilor te aştepţi să se retragă din viaţa activă şi să-şi petreacă timpul cu îndeletniciri mai puţin solicitante. Adică mă refer la acel “gata, în sfârşit pot face ceea ce vreau, ceea ce mi-am dorit şi n-am reuşit din cauza muncii, lipsei timpului, a sarcinilor şi responsabilităţilor curente”.

Doctorul Alin Scarlat face anul acesta 33 de ani de practică medicală. Ca să vă faceţi o idee despre activitatea sa profesională, iată o zi din viața sa, așa cum am văzut-o eu recent: deșteptarea, gimnastică, consultații cabinet, studiu, cercetare, scris. Printre ele, cumva, își face timp pentru masă, vizite la spitalul pe care îl construiește, discuții cu pacienții, socializare. Rețineți, vă descriu în linii mari cotidianul de 33 de ani al unui medic internist pe care, aproape fără excepție, miile de pacienți care “i-au trecut prin mâini” îl plasează în topul primilor trei mari diagnosticieni ai României zilelor noastre.
Să continuăm, că n-am terminat. Printre îndeletinicirile descrise mai sus, Alin Scarlat și-a obținut “Cum Laudae” titlul de doctor în științe medicale, a brevetat vreo câteva medicamente, are în curs de testare alte medicamente pe care le-a conceput, face parte dintr-o echipă de elită a cercetării medicale românești, a scris mai multe cărți considerate de specialiștii din întreaga lume ca fiind fundamentale pentru medicina naturistă. “Bazele Fitoterapiei” - primul manual de fitofarmacologie din ţară, “Mic tratat de Fitomedicină”, Cheia Longevităţii” , "Cum prevenim cancerul" sau “Factorii de risc în cancer”  sunt doar câteva dintre ele. Apropo, alături de un câștigător al premiului Nobel, este coautor al unei alte cărți, care urmează să fie publicată simultan în mai multe țări.
În paralel, an de an a sprijinit sub diferite forme tineri care au vrut să devină medici. Cei doi copii ai săi sunt medici. Fiul lucrează într-un un spital de prestigiu din Germania, fiica, Cristina, este medic în Ploiești și coautor al multora dintre lucrările și/sau cercetările tatălui. Adică mă înțelegeți ce vreau să zic: doctorul Scarlat are toate motivele din lume să spună “Gata, până aici. Am lăsat ceva în urmă și e timpul să-mi văd de ale mele”.
Ei bine, după 30 de ani de viață după tiparul descris mai sus, Alin Scarlat a decis că este momentul unui nou început. “În linii mari pot spune că sunt mulțumit de activitatea de până acum. Totuși, dintotdeauna am avut o mare problemă. Este vorba despre zecile, poate sutele de pacienți cu șanse reale de recuperare pe care i-am avut de-a lungul timpului și care, în principal din cauza sărăciei, nu au putut continua schemele de tratament sau procedurile pe care le-am recomandat. Este o problemă reală a oricărui sistem sanitar, nu doar a celui românesc. M-am gândit că cel puțin aici, pe plan local, pot face ceva și pentru acești oameni. Sunt realist, știu că nu-i pot ajuta pe toți însă cred că dacă anual pot sprijini unul, doi sau mai mulți copii ori oameni cu șanse reale la o viață normală, înseamnă că mi-am atins obiectivul”. A căutat și a găsit o soluție.
Cel mai probabil în a doua parte a acestui an, la mai puțin de doi kilometri de Ploiești, va fi deschis spitalul AS Medica Bucov. Este concretizarea visului în care acest medic a investit toate resursele sale de o viață. Acolo, la Bucov, doctorul Scarlat a mai realizat un adevărat miracol: comunitatea locală – primăria, consiliul local, biserica – au înțeles importanța unui astfel de demers și i-au acordat sprijinul total pentru materializarea proiectului. Cu o policlinică multidisciplinară gândită în special pe depistarea și diagnosticarea precoce a cancerului, cu un laborator de analize cu dotări de ultimă generație, inclusiv pentru teste ADN, cu un spital cu 35 de paturi și un centru de cercetare propriu, AS Medica Bucov are toate argumentele să devină încă de la inaugurare un etalon al medicinii prahovene și naționale. Scopul principal fiind, mă repet, depistarea și diagnosticare precoce a cancerului.
Ce m-a uimit a fost următorul lucru: ca business în domeniul medical, această structură este “programată genetic” să fie rentabilă din toate punctele de vedere. Deci, o atitudine “normală” a proprietarului ar trebui să fie aceea de optimizare a profitului. Ei bine, doctorul Scarlat își concentrează cea mai mare parte a eforturilor într-o direcție aproape de neînțeles în contextul României de astăzi: obținerea de resurse pentru subvenționarea intervențiilor medicale care vor fi făcute pentru persoanele cu venituri modeste. “Am studiat mai ales sistemul medical din Germania, unde profesează fiul meu. Acolo, pe lângă Casele de Asigurări, comunitatea este cea care se implică masiv în susținerea spitalelor. Adeseori, fondurile care vin din alte surse – donații, biserică, sponsori, etc – le depășesc pe cele alocate de Case. Acesta este motivul pentru care cetățenii germani pot beneficia de proceduri medicale foarte scumpe la prețuri pe care ei și le pot permite. Acesta este modelul pe care vreau să-l implementez la Bucov”. În teorie sună extrem de bine. Practica este însă aceea care ridică cele mai mari dificultăți.
În acest moment, doctorul Scarlat face o muncă de pionierat, cel puțin în Prahova. Un exemplu: a contactat și a obținut acceptul unor medici cunoscuți de la spitale de prestigiu din Europa și America de Nord ca anual, aceștia să vină să lucreze voluntar, la AS Medica Bucov. A convins, sau se află în discuții pentru a determina firme locale de prestigiu, să suporte cheltuielile de cazare, masă și transport în condiții decente pentru medicii voluntari, etc, etc, etc. Toate cu un singur scop: “în acest fel este posibil, iar la Bucov se va întâmpla asta, ca o operație care poate salva viața unui copil și ar costa familia, să zicem, 50.000 de euro la AKH, în Viena, să coste în jur de 5.000 de euro, sau să fie gratuită, la AS Medica Bucov. Dacă rezolv măcar două astfel de cazuri pe an – iar ăsta este scenariul cel mai rezervat -, pot spune că sunt un om cu adevărat împlinit”.
După ce afli despre chirugul Oprea, după ce vezi ce face doctorul Scarlat, parcă începi să descoperi un alt fel de a vedea medicii din Prahova. Demersul meu nu se oprește aici pentru că avem o lume fabuloasă de descoperit împreună. În articolul viitor, povestea unei doamne doctor care, după ani de lucru cu bolnavi în faze terminale, după o perioadă dedicată copiilor bolnavi de SIDA, a decis că este cazul “dea o șansă vieții”. Până atunci, nu uitați, aștept poveștile voastre despre acești oameni uimitori cărora doar rareori le acordăm atenția pe care o merită. Pe curând.

 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

 

 

 

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg