Oricine poate fi victima unui AVC, a unui infarct sau a unei alte probleme medicale iar timpul în care se acordă asistență face diferența. Cazul de la Ploiești are nevoie de mai multă atenție pentru că, din nou, adevărații vinovați vor sta liniștiți, mulțumiți că vina este direcționată unde nu este cazul.
Observatorul Prahovean a publicat în exclusivitate povestea pacientei al cărei soț a afirmat că a fost plimbată 35 de ore între spitale, solicitând totodată și punctul de vedere al conducerii spitalului.
„Soția mea a fost adusă inconștientă, în urma unui AVC (n.r. accident vascular cerebral), în dimineața zilei de 1 decembrie, la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Ploiești. 35 de ore a fost plimbată pe drumuri, fiindcă la SJU nu era medic neurolog. În ce sistem inuman și bolnav trăim?!” Este revolta unui ploieștean în vârstă de 80 de ani, Mircea Eremie, a cărui soție, în urma accidentului vascular cerebral suferit, a rămas cu pareză și dificultăți de vorbire. Totul pentru că, susține omul, nu s-a intervenit la timp.
Citește aici știrea inițială: O femeie din Ploiești, care a suferit un AVC, a fost plimbată 35 de ore, între spitale, fiindcă la spitalul județean nu era medic neurolog. Reacția conducerii
O dramă, indiferent de vârsta pacientului, de situația medicală a acestuia. O astfel de relatare, a cărei veridicitate a fost verificată temeinic, nu are cum să nu stârnească indignare. Pe de o parte îți este milă față de un om chinuit, la un pas să își piardă viața sau să rămână cu sechele pentru restul zilelor pe care le mai are, pe de altă parte te gândești automat că și tu poți fi într-o astfel de situație.
Articolul s-a viralizat și a fost preluat în presa națională. Am citit câteva știri pe această temă și dincolo de aberațiile scoase ”din burtă” de unii ”jurnaliști”, ca să accentueze tușa emoțională, foarte puțini au căutat să vadă a cui este vina în realitate pentru reeditarea ”Morții domnului Lăzărescu”, varianta cu un final mai puțin tragic.
E foarte simplu să spui două vorbe grele despre ”spitalul morții”, despre ”nenorocitele de cadre medicale” cărora nu le pasă și alte clișee din această gamă. Le cunoașteți deja, mulți le utilizează pentru a-și exprima revolta online. Unele dintre aceste clișee au acoperire în realitatea pe care o cunoaștem foarte bine. Altele nedreptățesc oameni dedicați, care chiar își respectă pacienții și profesia, care frecvent salvează vieți. E corect față de ei să fie împroșcați cu noroi, să suporte valul de ură?
Am stat de vorbă cu managerul SJU Ploiești, dr. Bogdan Nica
Cunoșteam situația lipsei de personal, discutând frecvent cu managerul SJUP. S-au produs schimbări importante în acest spital, a cărui imagine cu greu poate fi schimbată în percepția publică, asta din cauza jafului constant din ultimii 30 de ani. Abia de vreo 2-3 se schimbă ceea ce de mult timp trebuia schimbat.
Și dacă la reamenajări, reabilitări și dotări se văd schimbările, rămâne o singură problemă gravă: lipsa personalului. Bun sau rău, hulit sau apreciat, ăsta e… cam la o treime din necesar. Nu este firesc să te întrebi din ce cauză? E ușor să înjuri conducerea unui spital, dar întreabă-te dacă asta rezolvă problema, dacă acolo este cauza.
Dr. Bogdan Nica, manager SJU Ploiești: ”Spitalul este un mamut. Avem 1000 de paturi, multe ocupate și de pacienți din alte județe. Asta se întâmplă pentru că și ei stau la fel cu medicii specialiști. Ne ajutăm reciproc, dar este anormal să facem asta. Ai noștri se duc unde au ei medici de specialitate, ai lor vin pe secțiile unde noi stăm mai bine. Asta înseamnă că pacienții sunt nevoiți să se plimbe, deci riscul agravării unor afecțiuni sau riscul de deces se majorează semnificativ.
În privința cazului pe care l-ați relatat și pe care mulți l-au preluat cum le-a convenit, fără să se intereseze despre adevărul din spatele acestei drame, pentru că este o dramă, trebuie să știți că avem trei medici neurologi față de minim opt cât ar fi numărul care să ne permită să asigurăm gărzile de specialitate, să putem să acoperim numărul de cazuri similare. Dacă vă mai spun că din cei trei una este în concediu medical, am rămas cu doi. Sunt doi medici de care tragem cât putem, să acoperim 24 din 24. Este inuman și pentru ei, este practic imposibil să îi avem permanent la muncă.
Vrem să angajăm! Oferim toate condițiile, salarii, tot ce prevede legislația. Adică am face asta, dacă am putea să o aplicăm. Avem ”o mică problemă”… angajările sunt blocate de ”ordonanța trenuleț”. Cum să fac? Să îi angajez ilegal???”
Adevărații vinovați nu se arată, dar nici nu sunt dispuși să rezolve problema în al 12-lea ceas, deși ar putea
Pentru a se putea face angajări în perioadele în care Guvernul a decis să le blocheze în sistemul public, există varianta depunerii de memorandumuri, adică solicitări motivate din anumite domenii de activitate.
În cazul de față, motivarea este evidentă: situații de viață și de moarte. Au fost depuse nouă astfel de memorandumuri la Ministerul de Finanțe, însă toate au fost respinse.
Cu alte cuvinte Ministerului de Finanțe nu îi pasă că sunt oameni care mor, oameni care și-au plătit o viață întreagă asigurările de sănătate, oameni care acum sunt lăsați la mila lui Dumnezeu sau plimbați zeci de ore între spitale, până când se găsește un medic specialist care să facă minuni, deși dacă intervenția se făcea rapid, viața era salvată.
Refuzul Ministerului de Finanțe este motivat de faptul că ”nu sunt bani”, că blocarea angajărilor vine ca urmare a necesității reducerii cheltuielilor bugetare. Nu este important că sistemul bugetar este înțesat de inutili în domenii neesențiale, că în continuare se acordă majorări salariale. Pentru acești oameni viața celorlalți nu este importantă.
Deciziile nu se iau însă la Ministerul de Finanțe. Acest Minister doar le aplică pe cele luate de politicieni. Acolo este vina. Degeaba un premier ca Ciolacu face teatru ieftin în fața camerelor, mimând falsa empatie în aproape toate situațiile unde știe că generează emoție publică. Dacă ar vrea, împreună cu partenerii de la guvernare, ar face o concesie măcar în domeniul medical, dând verde Ministerului de Finanțe pentru aprobarea memorandumului care permite deblocarea angajărilor în sistemul public de sănătate.
Nefăcând asta, guvernanții sunt adevărații responsabili pentru moartea multor români care ar fi avut sau vor avea șanse reale de salvare.
În final, puteți înjura cât poftiți puținii medici existenți la datorie, puteți înjura conducerile spitalelor, dar în acest caz chiar nu au cum să facă mai mult decât fac în prezent. Dacă situația prezentată ar fi valabilă doar în Prahova, poate am avea ceva de zis despre cei de aici, dar situația este la fel de gravă la nivel național.
