Mă consider un om norocos, altfel n-aș fi avut cum să vizitez aproape toate continentele lumii, și, implicit, foarte multe țări, unele mai dezvoltate, altele mai puțin. Uneori am fost în vacanță, dar, de cele mai multe ori, am ajuns acolo datorită job-ului pe care-l aveam la vremea respectivă.
Prin anii 2000 chiar am avut șansa de a mă afla pe străzile Genovei în timpul summit-ului G8, soldat cu acele proteste violente în care un om și-a pierdut viața, iar, la câteva săptămâni distanță, să joc un fel de fotbal în port, la Tripoli, în timp ce Gaddafi organiza evenimentul Sărbătoarea Africii. Cine dădea mingea în apă trebuia să sară după ea și nu era prea plăcut având în vedere că jucam la lumina becurilor din port, noaptea.
Îmi plăcea să fac comparații intre statele prin care mă perindam și-am observat că există țări ca Egiptul, unde dacă ieși din resort-ul cu piscină, palmieri, și decizi să te aventurezi pe străzile lăturalnice o să vezi o mizerie de nedescris și-o sărăcie lucie. Pe drumul dintre Port Said și Cairo am văzut blocuri fără geamuri, pe acoperișul cărora oamenii își aruncau sacii cu gunoi, iar apoi am rămas surprins să văd un pod peste Nil, la baza căruia erau blocate maldăre de gunoaie și vreo trei cai nu prea vii.
Sunt țări ca Italia, unde deși își desfășoară activitățile unele dintre cele mai puternice organizații mafiote din lume, rămâne o destinație pe care aș vizita-o oricând, iar dacă aș avea venitul necesar m-aș stabili acolo la bătrânețe, în orice regiune. N-o să-l am niciodată, da’ ziceam așa. Și, bineînțeles, avem a noastră dragă Românie.
Țara e mișto, avem o multitudine de tipuri de relief: mare, munți, câmpii, avem Dracula, Transfăgărășan și nenumărate altele. Oamenii de-aici nu-s chiar ”nasoi”, nu sunt nici puturoși, iar majoritatea românilor își dorește să evolueze, cel puțin la nivel declarativ, da’ tot e ceva. De ce zic la nivel declarativ, pentru că am văzut mulți care vorbesc despre fel și fel de clișee pozitive când bei cu ei la cârciumă, ca apoi, în drumul spre taxi, să-i vezi cum își aruncă mucul de țigară pe trotuar, scuipând frumos după.
Și, totuși, de ce nu reușim să depășim zona Egiptului, piramidele, farul vieții din Alexandria, Casa Poporului, laserul lui Ceaușescu, 16 euro o amărâtă de pizza de 25 cm servită la o dugheană nenorocită pe litoral, la Mamaia, eternitatea petrecută pe drumul spre munte, de ce suntem fruntași în topul accidentelor rutiere din UE, din ce motiv ne place atât de mult “las’ că merge” sau “știu eu un băiat, te rezolvă”?
De ce nu vrem să fim cunoscuți pentru un litoral curat, fără nenici cu ponei de închiriat, fără ’jde mii de dughene care vând ochelari de soare, colaci de salvare cu gât de lebădă sau care-i motivul pentru care trebuie să parcurgem 113 km în 3-4 ore de la Ploiești la Brașov?
Desi avem o resursă umană ok nu suntem în stare să finalizăm niște obiective banale, cum ar fi o autostradă care să lege Dobrogea de Moldova. Mă bucur, de fiecare dată, ca un copil când aud că s-a semnat nu știu ce contract cu nu știu ce firmă pentru tronsonul X de autostradă, care, cu siguranță, nu va fi prea curând finalizat, dar tot mă bucur.
O altă problemă majoră ar putea fi rezolvată prin înăsprirea pedepselor pentru gibonii agresivi în trafic sau pentru vitezomani, dar și pentru cei care consideră că strada e coșul lor de gunoi sau pentru ăia care “sant an fata pă avari”.
S-ar putea rezolva relativ simplu: montezi camere video în localități, drone pe autostrada, dispecerat, aplici amenzi mari în baza filmărilor și să vezi în 2, 3 ani cum se civilizează toată țara. Dar, nu, că în mintea politicienilor noștri, încă mai colcăie gândul că nu-i bine să-i amendezi pe contribuabili, se supară și nu te mai votează. Ăsta este nivelul.
Noi suntem ca într-un banc pe care nu-l pot reproduce exact, da’ era ceva de genul – Dumnezeu împarte fiecărei țări câteva resurse și când ajunge în dreptul României scapă tot Cornul Abundenței deasupra ei, iar când Sfântul Petru îl informează că-n România o să fie ca-n rai, Dumnezeu îi răspunde “da’ să vezi ce conducători le dau”. Nu știu să spun bancuri.
