Plecând de la ideea că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, replică pe care mulți dintre noi o cunoaștem din filmul românesc Filantropica, îmi încep pledoaria despre oamenii străzii din Ploiești.
Pentru cei care nu știu, îmi place să iau Ploieștiul la pas și să observ ce se întâmplă în urbe. Așa iau pulsul, așa văd oamenii și tot așa verific ce e nou în materie de subiecte pe care merită să le abordez.
Am prins vremea când, prin oraș erau câteva pancarte pe care scria ceva de genul “Când dați bani cerșetorilor, gândiți-vă, de fapt, pe cine plătiți”. Cam așa suna textul care m-a blocat. De ce? Pentru că, cel puțin în primă fază nici nu l-am înțeles.
Citește și: Când îți iei ultimul model de telefon, îți urăști locul de muncă și ești nemulțumit de viață
Era o invitație care apela la mintea mea, care mă provoca să-mi dau un răspuns, eu, singur. Evident, textul arăta cu degetul, consider eu, către cei care au o întreagă industrie a cerșetoriei – da, exact ca-n filmul mai sus menționat.
Revenind la cerșetorii din Ploiești și adăugând și starea vremii de afară (ați văzut ce frig s-a făcut?), nu pot să nu mă gândesc la ce viață dificilă au oamenii de pe străzi. Da, înțeleg, tuturor ne e greu, fiecare are problemele sale etc. Totuși, unele probleme îmi sar fix în față, chiar atunci când îmi e lumea mai dragă.
Îi ajutăm cu adevărat atunci când le întindem o mână de ajutor?
Specific că nu sunt de acord cu ajutorul acesta pe care unii șoferi îl acordă la primul stop prins în trafic, asta pentru că, în multe dintre cazuri cerșetorii nu fac ce trebuie cu banii. Dar, până la urmă, dacă stau bine sa analizez situația, cerșetorul poate face ce vrea cu banii pe care îi primește.
Uneori, când e foarte frig afară, suficient de frig cât să-ți iasă aburul din gură și să să-ți iei o pufoaică pe tine, oamenii străzii se adăpostesc pe unde pot. Pe unii îi încălzește o tărie, d-aia proastă, de 10-15 lei, doar cât să adoarmă rapid și să nu se mai trezească.
Vine decembrie, vin sărbătorile. Ne vom apleca atenția către oamenii străzii?
Mai e puțin până în decembrie, puțin până începem să ne îndreptăm atenția către oamenii nevoiași și către cazurile sociale. Deși mi-ar plăcea să fim activi tot anul și să facem fapte bune, se pare că doar sărbătorile de iarnă ne mai sensibilizează. Sau poate mă înșel.
Citește și: Autogara Ploiești Nord. Navetiștii se gândesc cu groază la ce vor face iarna: “Cei de la putere să se gândească și la noi. Deja, tremurăm de frig!” – VIDEO
Ce vreau să spun? Că mi-aș dori să nu mai existe oameni ai străzii. Mi-aș dori ca cineva să se ocupe de soarta lui. Nu știu care le sunt poveștile, nu știu de ce un om cu handicap stă la semafor și cerșește, nu știu nimic din zona asta… Dar știu că din puținul pe care îl are fiecare dintre noi, de fel putem face minuni. Și asta e tot ce contează.
Nici urmă de oameni ai străzii înainte de anii ’90?
Și termin cu povestea pe care am tot auzit-o despre anii de comunism, ani pe care nu i-am prins. Înainte de ‘90 nu existau oameni ai străzii. Dacă te vedea că umbli de nebun pe stradă, te luau ăștia de la miliție și îti găseau un loc de muncă, ceva.”
Nu știu dacă asta este realitatea, dar cum ar fi ca orașul să-și salveze oamenii rămași pe străzi. Cum ar fi să se găsească o soluție? Cum ar fi ca acest articol să fie o temă de gândire pentru cei din administrație, o provocare pentru fapte bune în comunitate?
