Dacă ieri am avut emoții la aflarea rezultatelor repartizării la licee, astăzi de dimineață am fost să facem înscrierea la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești.
Ieri am aflat ca fiică-mea a intrat la Economic. O veste nu prea bună, inițial, întrucât amândouă ne proiectasem, greșit, faptul că va intra la Cuza cu media ei, adică 8.81.
După ce am rumegat bine vestea și mi-am dat seama că Economicul este foarte ok, am ajuns acasă și m-am gândit să intru pe site-ul liceului pentru a vedea dacă au afișat ceva în legătura cu înscrierile.
Emoții am mai avut și înainte de afișarea repartizărilor, pentru că, la un moment dat, nu mai găseam fișa medicală de la școală, fișă pe care asistenta i-o dăduse fetei chiar după prima probă de evaluare națională.
Emoționată fiind atunci, nu mai știa sigur ce a făcut cu fișa respectivă. Așa că m-am agitat și am agitat și pe alții pe lângă mine, pe doamna dirigintă, pe asistenta medicală, medicul de familie, dar într-un final fișa a fost găsită. Unde? Păi căzuse în spatele sertarului cu acte, și de acolo s-a dus imediat sub primul sertar de jos… loc în care nu m-aș fi gândit să o caut din prima.
Revenind la subiect, am verificat site-ul liceului și, surpriză, înscrierile erau deja programate, în funcție de codul primit de fiecare elev pentru verificarea rezultatelor la evaluare.
Programarea noastră a fost pentru astăzi, 15 iulie, la ora 10.50.
Ajunse la liceu, am fost îndrumate de către portar către o clasă de la parter, unde o doamnă drăguță ne-a invitat să luăm loc și să completăm un formular de înscriere și două contracte.
După ce am completat aceste hârtii, aceeași doamnă a verificat dacă avem tot ce ne trebuie și ne-a aranjat dosarul, cu care ne-a trimis într-o sală alăturată, unde ne-a fost luat în primire.
Citește și Peste 200 de elevi prahoveni, rămași nerepartizați la liceu. „Au picat într-o capcană”, susțin reprezentanții ISJP
La Colegiul Economic a fost nevoie de dosar cu șină (pe care am completat nume, prenume, profilul unde a fost acceptată fata, media de admitere și data), buletinul copilului – original și copie, certificatul ei de naștere – original și copie, fișa medicală de la școală care trebuie să conțină și adeverința medicală dată de școală – original, adeverință cu notele şi media generală obținute la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a – original, foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale) – original.
Pe lângă toate astea, eu am avut și copie după cartea mea de identitate, deși nu era menționată pe site la acte necesare, însă a fost pusă și ea la dosar.
Tot procesul de înscriere a durat foarte puțin, pentru că lucrurile au fost organizate cum trebuie, iar doamnele au fost foarte amabile și săritoare.
