Faptul că mi-am exprimat o opinie de părinte ieri, în legătură cu pliantele pe care liceele din Ploiești le-au adus la Bursa de valori educaționale, a generat un adevărat val de reacții, care mai de care mai jignitoare și mai furioase. Sper ca această opinie a mea să mai lămurească din lucruri…

Pentru cei care se tot întrebau ce liceu am absolvit de sunt „ca vulpea cu strugurii”, le spun că am absolvit Colegiul Național Matei Basarab din București, locul 34 la nivel național, deci nici el o forță, să ne înțelegem. Când o fi în top 10 național, precum Sava sau Lazăr, atunci vom vorbi de „forțe”…
Oricum, este suficient de bine situat la nivel național ca să nu fiu considerată vulpe la struguri sau că aș avea ceva frustrări din perioada liceului. Nu am, ba din contră! Sunt o mândră „mateistă” și, de câte ori am ocazia, arăt asta!
Citește și: Modul dezinteresat în care s-au prezentat colegiile naționale din Ploiești la Bursa de valori educaționale
În al doilea rând am fost atacată din punct de vedere jurnalistic în condițiile în care nu am scris o știre, ci o opinie. Nu am realizat o anchetă, nu am fost acolo și am spus „vai, ce jalnic s-au prezentat liceele!”. Singurul lucru pe care l-am spus a fost că pliantele au fost de toată jena (nici măcar nu m-am exprimat așa), ceea ce am și dovedit prin fotografii.

Publicăm de câte ori primim opinii ale cititorilor, de ce ar fi altfel a mea? De ce, deși am scris foarte clar pentru cei care au avut ochi să citească și altfel decât în diagonală, că scriu din punct de vedere al părintelui care lucrează și care s-a ghidat după flyere (câți sunt în situația mea???), mi s-a atras atenția că de fapt, la fața locului, lucrurile au stat altfel. Nu am fost acolo, nici nu am susținut că aș fi fost. Și, dacă nu am fost, asta înseamnă că nu am dreptul la o opinie? Nu, nu jurnalistică, am zis clar asta. Am însă dreptul la o opinie de părinte!
Uneori flyerele sunt singurele care ajung în mâinile părinților care nu au cum să meargă la o „Bursă a valorilor educaționale” organizată în timpul săptămânii (de luni până joi), în intervalul orar când ei muncesc. Dar acest aspect, probabil, nu a fost luat în calcul de organizatori.
Citește și: Bursa de valori educaționale 2022 din Prahova. „Săptămâna de excelență pentru elevi”, la Ploiești (relatare jurnalistică, știre!)
Este bine când se atrage atenția unui jurnalist la un grad de comparație folosit incorect din punct de vedere gramatical, dar care a devenit cutumă în limbaj cotidian. Mă întreb dacă respectivul cadru didactic, care a sesizat folosirea incorectă a gradului de comparație acolo unde nu trebuia pus, atrage atenția la fel de vehement și colegilor care au „…decât 12 copii prezenți la oră” sau care „…trebuiesc învățați calea corectă..”. Mă întreb doar…

Știți ce se întâmplă? Majoritatea oamenilor sunt ca domnul care a spus: „aș fi râs dar nu pot pentru că am copil de cls a 8-a”…
Nimeni nu zice nimic, să nu cumva să se supere domnii profesori și să se răzbune pe copii. Pentru că da, am vorbit cu multă lume și asta zic toți: „Aș spune, dar nu am cum…”. Sau: „să vezi ce o să pățească ai tăi dacă te apuci să spui/scrii ceva…”. Cam așa stau lucrurile în sistemul românesc. Să nu supărăm profesorii! Nu, să ne înțelegem, NU TOȚI profesorii sunt așa! Doar foarte mulți!
Citește și: Bursa de Valori Educaționale 2022 de la Palatul Culturii Ploiești. Licee și colegii participante la eveniment – FOTO (aceasta este relatarea jurnalistică!)
Îmi închipui, dacă a ieșit așa iureș pentru niște flyere, ce ar fi ieșit dacă mi-aș fi exprimat opinia de părinte în legătură cu practica de a da note mici pentru a chema copiii la pregătire, în legătură cu pungile cu excremente care zboară prin clase, cu lipsa unor profesori de la ore pentru că „au alte treburi”, cu favorizarea copiilor care au părinți cu „joburi-cheie” și lista poate continua, din păcate.
Toate se întâmplă la diverse licee din Ploiești, unele chiar colegii naționale „cu ștaif”.
Da, nu minimizează nimeni realizările colegiilor naționale, rezultatele la concursuri, etc., dar, dacă le scoatem în față ca jurnaliști nu înseamnă că le cunoaștem doar pe acelea ca părinți.
Mi-am permis să îmi exprim părerea ca părinte despre un subiect minor ca „pliantele de la târg”. Și a ieșit ce-a ieșit…
Să ne ferească Dumnezeu, pe mine și pe copiii mei, dacă mi-aș exprima opinii cu privire la alte practici din licee! Nici antivacciniștii nu au fost atât de periculoși cum sunt profesorii. 😊
P.S. Folosesc emoji întotdeauna la opinii sau la la articolele de autor, niciodată la știri sau anchete! Dacă asta îmi afectează credibilitatea, îmi asum! 😉

« Stimabilii » de s-au ofuscat sunt promotori ai liceelor vizate😂. Aveti dreptate cu tot ce ati scris.
Semnat: o profesoara.