Avem o problemă la nivel național, o problemă a forței de muncă. Dacă până acum ceva vreme lucrurile stăteau invers, adică aveam o problemă a locurilor de muncă, acum lucrurile au luat o întorsătură neașteptată: avem locuri de muncă dar nu are cine să le ocupe.
Din ce în ce mai mulți angajatori se plâng că nu-și pot ține oamenii. „Avem lucrări, dar nu avem cu cine le face!”, este fraza pe care o auzi cel mai des când stai de vorbă cu un angajator, fie el mare sau mic.
Oamenii pleacă, se mută între o companie și alta. Este frustrant pentru angajatori: „După ce a învățat meserie la mine, pleacă în altă parte! Unde e loialitatea?”
Din ce în ce mai mulți angajatori se văd în situația în care angajații le pleacă, sau nu mai dau randament, și nu înțeleg care este problema. Nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă…
Păi, nu știu cum să explic, dar „dragostea (loialitatea) trece prin stomac”, așa, ca principiu de bază.
Cum era înainte
A fost o vreme, până nu demult, când era criză a locurilor de muncă. Dacă aveai job, erai fericit. Nu mai conta cum, în ce condiții, cât aveai pe contract și cât luai în mână. Un job stabil era mană cerească.
Atunci angajatorul mergea pe ideea: „N-am de unde să-ți dau mai mult! Vrei să pleci? Poarta e deschisă. Stau 3 la coadă (cel puțin) pentru postul tău! Mâine, dacă vreau, aduc altul pe un salariu la jumătate față de cât îți dau ție!”.
Și angajatul lăsa privirea în pământ și se ducea și-și vedea de treabă, uitând că îi trecuse razant prin minte că, după atâția ani, poate cere o mărire de salariu sau 3 zile în plus de concediu.
Se pare că majoritatea angajatorilor au rămas ancorați în acele vremuri, nu au evoluat. „Căci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor și rece…”, cum zicea Eminescu. Așa se consideră încă angajatorii: nemuritori și reci.
Cum este acum
Lucrurile s-au schimbat radical în ziua de astăzi, și nu în avantajul angajatorilor, ci în cel al angajaților.
În momentul de față, dacă un angajat cu vechime pleacă de la actualul loc de muncă, angajatorului îi va fi foarte greu să îl înlocuiască. De ce? Foarte simplu. Durează ani până formezi un om. Unul nou care vine o ia de la capăt. Și unde mai pui că nou-venitul are mentalitatea modernă: Întâi să văd ce-mi iese și apoi discutăm ce am de făcut!
Puși în fața noii situații, angajatorii nu știu cum să reacționeze. Parcă nu le vină să creadă că au căzut de pe piedestal, că nu mai sunt ei cei care au toate armele. Și se trezesc că rămân, într-adevăr, în lumea lor… singuri.
Citește și: Ce pot face angajații dacă angajatorul a intrat în insolvență și nu mai plătește salariile
Nu înțeleg de ce le pleacă oamenii, nu înțeleg de ce angajații lor rămași nu se mai dau peste cap pentru a munci ca înainte, sunt pur și simplu depășiți de situație.
Dacă înainte angajatul muncea peste program și normă doar ca să își păstreze locul de muncă, acum nu mai face asta. De ce? Pentru că nu mai are motivație, este simplu. Oricum angajatorul nu are cum să-l dea afară pentru că nu are înlocuitor. Angajatul știe asta, angajatorul știe asta și, cu toate acestea ambii se învârt într-un cerc vicios.
Ce e de făcut?
Ce pot face angajații nemulțumiți în noua situație
Păi, întâi de toate, trebuie să aducă la cunoștința angajatorului că sunt nemulțumiți. Dacă nu spui, angajatorul de unde vrei să știe?
Nu merge cu „Dar nu vede că sunt nemulțumit?”. Răspunsul este că NU, nu vede. Sau, dacă vede, merge pe ideea „poate îi trece fără să fac nimic” și atunci se face că nu vede.
Expunerea nemulțumirilor este primul pas. Nu este o garanție că acestea se vor rezolva, să nu uităm că mai există totuși angajatori ancorați puternic în vremurile apuse. Dar, încercarea moarte n-are.
Dacă în urma unei discuții față în față nu se găsește o cale de rezolvare amiabilă, angajatul poate începe să își caute un nou loc de muncă. Cu siguranță nu îi va fi foarte greu să găsească, ba chiar în condiții mai avantajoase decât la cel actual.
Companiile care angajează în ziua de astăzi au studiat foarte bine trendul și știu cum să „fure” angajații valoroși.
Ce pot face angajatorii pentru a-și păstra oamenii
În primul rând ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ, ca să zic așa…
Ar trebui să accepte faptul că, de acum încolo, cel puțin până la o nouă inversare a raportului de forțe, trebuie ei să facă tumbe ca să dea bine în fața angajaților.
Citește și: Reglementări noi pentru protecția românilor care muncesc sau caută un loc de muncă în străinătate
Până nu demult, angajatorul nu trebuia să facă nimic pentru a-și păstra oamenii. Acesta trebuie să realizeze că acest lucru nu mai este valabil.
Am zeci de ani în câmpul muncii. Niciodată, în viața mea de angajat la privat, nu am primit nimic fără să cer. Nici mărire de salariu, nici zile libere suplimentare, nici remunerație proporțională cu volumul de muncă.
Periodic volumul de muncă se mărește, dar niciodată nu a venit nimeni să spună: Ai asta de făcut în plus, asta înseamnă că și salariul tău crește cu 10 lei. Nu. De fiecare dată toată discuția s-a oprit la: Ai asta de făcut în plus!
La stat angajații primesc periodic măriri de salariu fără să fie puși în situația de a cere. La privat, niciodată nu se întâmplă asta!
Cum arată viitorul
Angajatorul privat român încă merge pe burtă! Cât timp angajatul nu deschide gura, nici el nu ia vreo măsură în avantajul acestuia. Și, de fapt, această lipsă de acțiune, este una care avantajează angajatorul.
Acei angajatori care vor realiza rapid că trebuie să își schimbe comportamentul față de angajați, vor fi cei care vor avea cel mai mult de câștigat în viitor.
Până când „fidelizarea angajaților” nu va fi scopul companiei, migrarea forței de muncă nu va fi oprită. Și angajatorii se vor trezi că oamenii, în care au investit timp de ani de zile, pleacă să aplice ce au învățat la ei în altă parte. Și alții, mai oriențați spre această fidelizare vor avea de câștigat în detrimentul lor.
Pe scurt: Angajatori, vreți să vă păstrați oamenii buni? Dați 2 lei în plus la salariu fără vreun motiv anume, dați o zi liberă în plus la concediul anual, recompensați financiar munca suplimentară fără să așteptați să vi se ceară acest lucru! Veți fi surprinși de rezultate.
Știți cum am ajuns la această concluzie? În momentul în care i-am dat menajerei mele 10 lei în plus fără să îmi ceară și am anunțat-o că așa va primi la fiecare vizită de acum încolo. „Mulțumesc! Chiar nu știam cum să spun că aș vrea ceva bani în plus…”, a fost răspunsul ei. Și mulțumirea s-a văzut imediat în calitatea curățeniei.
Dacă nu puteți face asta, nu vă mirați că vă pleacă oamenii sau că nu mai fac decât strict munca din „fișa postului”. Numai voi puteți opri migrarea forței de muncă, numai voi vă puteți păstra oamenii buni! Schimbați-vă mentalitatea și nu veți avea decât de câștigat!
Încearcă cineva?
P.S. Articolul de față se adresează angajaților și angajatorilor din mediul privat și doar lor.
Sursa foto: TheSpruce
Doamna ziarista de laptop in birou, unde nu te ninge, nu te ploua, mai bine te-ai apuca de munca sa vezi cum este cu fidelizarea asta de 10 lei, sau sa începi sa faci curățenie în propria casa, și, după ce termini, sa te gândești la ce poți face cu 10 lei. Eu sunt un simplu instalator și am lucrat ani de zile la privat și știu cum este., dar de când lucrez pe cont propriu și nici nu plătesc la hoții ăștia vreun impozit, și mă simt din ce in ce mai bine. Câștig între 200 și 600 de lei pe zi. Angajatorii, sa moară de foame, asta le urez.
Bună ziua.
Să știți că și de la laptop tot „muncă” se cheamă, dar nu asta este discuția acum.
Formularea „10 lei” a fost o figură de stil, ca și „2 lei”… asta ca să lămurim. Nu am avut cum să dau o sumă fixă pentru că depinde de salariul pe care respectivul angajat îl câștigă în momentul de față.
În ceea ce privește câștigul dumneavoastră, este cu adevărat foarte bun. Ceea ce eu vă întreb este cum stați cu contribuțiile? Când suntem tineri nu ne interesează foarte mult, mai târziu însă… ne afectează pe toți neplata acestora.
În ceea ce privește afirmația dumneavostră „angajatorii să moară de foame” vă spun doar că, dacă s-ar întâmpla asta, dumneavoastră nu ați mai câștiga 200-600 de lei pe zi pentru că nu ar avea cine să vă plătească.
Persoanele, care vă plătesc dumneavoastră acești 200-600 de lei pe zi, îi iau de undeva, la rândul lor… de obicei de la angajatori. 🙂
O zi bună să aveți!
Stimata doamna jurnalista, daca tot sustii cu tarie ca jurnalismul de camera este o munca serioasa, cine sint eu sa te contrazic? Eu stiam de muzica de camera. Barem acolo, te alegi cu ceva, platesti, te relaxezi, si dupa aceea pleci incantat de ceea ce ai vazut si ai auzit. Sa ma scuzi ca nu am inteles figura de stil, ce sa–i faci, scoala putina. Cred ca de fapt i–ai dat menajerei 100 de lei, dar ai vrut sa pari modesta. Vad ca incerci sa faci si pe jurnalista de investigatie. Ploiestiul nu are jurnalisti de investigatie. Cum stau cu contributiile? Pe bune? TU TE AUZI? Pai cu contributiile stau foarte bine. Toti banii sint excusiv pentru bunastarea MEA, nu a statului. Cat am lucrat la stapan, pardon, antreprenor, cam 17 ani, vedeam concediul in poze, iar cand era vorba de sanatate, asigurarea, cand era platita, ajungea de maxim doua aspirine si un piramidon. Dupa minim 10 ore pe zi, maxim doua zile libere pe luna, atatia ani, nu ma intrebi cumva daca iubesc statul? Si stai linistita, banii pe care ii obtin provin din strainatate. Cand peste 4 milioane de romani sint afara, automat sosesc si banii, iar cu acesti bani se construieste, se modernizeaza, etc. Deci, antreprenorii, nu sint de aici, sint de dincolo si le urez multa sanatate. In fiecare zi ma bucur ca tot ceea ce lucrez este numai pentru bunastarea mea. Tu? In incheiere iti urez multe **succese** in activitatea atat de importanta si necesara pentru acest minunat oras, fara de care era pierdut, si sper ca intr-o zi sa primesti scrisori de felicitare de la oamenii muncii pentru acest curajul de a fi jurnalista.