Morții cu morții lor și cu… Raluca Turcan. ”Cîț” ca ea mai sunt în Guvern?

1

Când salariile și pensiile românilor depind de o clonă a Mariei Grapini, varianta liberală a inteligenței PSDiste, ne așteptăm să primim banii cuveniți la anul… și la mulți ani… Dacă, inițial, urarea putea fi interpretată ca o eroare, Raluca Turcan a insitat să ne arate că cei care au ironizat-o crunt nu s-au înșelat.

Se spune că atunci când ești mort sau nătărău e greu doar pentru ceilalți. Sunt două feluri de persoane decedate: cele care au trecut fizic în neființă și cele care viețuiesc degeaba. Pentru prima categorie treaba-i clară: ăștia nu mai pot face rău nimănui. Știu că se spune că ne mai bântuie unii dintre ei, nefiind nimic dovedit, odată duși nu se mai încadrează în categoria celor cărora le putem spune ”La mulți ani!”. Nu avem certitudinea că există viața de dincolo, iar dacă ar exista e din setare veșnică, așa că urarea nu-și mai are rostul.

Habar nu am dacă Raluca Turcan este cea care postează pe pagina personală de facebook sau are o fătucă, așa cum mulți politicieni au, dar nu poate să recunoască asta. Am serioase îndoieli că știe ceva din istorie, nici măcar cine a semnat condamnarea la moarte a martirilor Horia, Cloșca și Crișan (bing!!!)

Totuși, să îi urezi viață lungă unei persoane ”ușor decedate”, de vreo 3 secole, asta înseamnă că ori știi tu ceva ce noi nu știm, poate despre reîncarnare, poate despre ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care nu e chiar un basm. În cazul în care cele două variante de cunoaștere supremă pică, mai rămân două neconvenabile: ori fumezi de calitate, ori ești… grămadă.

Ne-a spus în postare cât de important este Samuel von Brukenthal, la final urându-i ”La mulți ani!”. Valul de ironii de la cometarii o determină pe Raluca von Turcan să șteargă urarea, însă printscreenurile au fost sfinte:

Și pentru că toți greșim, niciun om sănătos la cap neavând pretenția că le știe pe toate sau că niciodată nu are momente de neatenție, am crezut că von Turcan se oprește la acea gafă, eventual și-o asumă și merge mai departe cu demnitate. Greșit! Raluca Turcan a insistat să ne confirme supiciunea rezonabilă de îngrămădeală mintală, cu încă o postare:

”Sunt nevoită să fac câteva precizări acum, cu întârziere, pentru că am fost blocată într-o întâlnire la Constanța timp de mai multe ore. Nu mi-am putut imagina interpretările de pe pagina de Facebook. Acesta este mesajul meu pentru oamenii de bună-credință care vor să îl citească.

Așadar,
Spunem “La Mulți Ani, Mihai Eminescu” în fiecare an de 15 ianuarie.
Suntem mândri de moștenirea lăsată nouă, tuturor, prin geniul creator al lui Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc.
Prin acel “La Mulți Ani” de 15 ianuarie marcăm în fiecare an ziua de naștere a marelui poet.
Similar, astăzi, 26 iulie 2021, marcăm 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal. La nivel local, moștenirea culturală lăsată de Samuel von Brukenthal va dăinui și ea reprezintă și va continua să reprezinte un motiv de mândrie pentru Sibiu, pentru sibieni și pentru toți oamenii educați din România.
Samuel von Brukenthal este, așadar, aniversat în fiecare an la Sibiu, pe 26 iulie.
Pentru cei care vor sa îl descopere pe Samuel von Brukenthal merită început la muzeul cu același nume. Imaginat chiar de Samuel von Brukenthal, muzeul se află în Piața Mare și va fi deschis de miercuri, de la 9.00.
PS: cât despre baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate și care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți, să nu se panicheze, ca vor avea și ei muzeul lor: MUZEUL JILAVA!
Lor, “La Mulți Ani” cu executare!!”
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și Brukenthalului ce-i al Turcanului… Desigur, îl băgăm în acest delir și pe Mihai Eminescu, pe care Veronica Micle l-a făcut nemuritor, numai ea știe cum. Nu se poate explica altfel de ce și lui îi urează doamna Turcan ”La mulți ani!”…
Mai mult decât atât, citez: ”Așadar, spunem “La Mulți Ani, Mihai Eminescu” în fiecare an de 15 ianuarie.” Spunem, doamna Turcan??? Adică sunteți mai mulți în secta p-afariștilor? Fumați în grup? Sper că nu ați vorbit în numele oamnilor sănătoși la cap, cei care nu-i urează viață lungă unui mort. Și nu uitați de acea virguliță de după urare! Deh, detalii…
Aaa… că îi păstrăm amintirea vie, că îi cinstim opera sau faptele remarcabile, că apreciem moștenirea culturală, asta e cu totul altceva. Pe astea nu avem voie să le lăsăm să moară, dar defunctului, celui căruia i s-a terminat ațica de pe mosor, nu avem ce să îi mai urăm. Ie grele, bre?
Doamna Turcan era ”blocată” într-o întâlnire. O fi vrut să scrie neuronal, nu într-o întâlnire? Ar fi avut logică. Finalul este însă apoteotic, sintetizat într-un post scriptum: PSD e de vină! Pfff… PSD are îngrămădiții lui, de care o țară a tot râs, aproape 30 de ani. Vanghelie, Grapini, Genunche, Veorica și alte sute de cuvântătoare decerberate sunt exemple ”grăitoare”, dar un lucru e cert: când ești prost, ești prost pe persoană fizică și nu poți pune asta pe seama altora, chit că și ei sunt la fel.
Repet: Madame Turcan este cea care se ocupă de pensiile și salariile românilor!
Întrebare: ”Cîț” mai sunt ca ea în Guvern?
Sugestie: Dacă tot nu ați eliminat pensiile speciale, dați-i una și baronului (PNL-PSD) von Brukenthal, pentru că e viu și are merite deosebite. În caz că nu dați de el, găsiți voi vreun membru de partid care să o încaseze, retroactiv, pe ultimii 300 de ani.
PS, cu dedicație pentru doamna Turcan, fără număr, se știeee, un textuleț de Mihai Eminescu (sic!), publicat în Timpul, 20-21 aprilie 1881: „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot””.   
Ia să nu-i mai ziceți ăstuia ”La mulți ani!”, că uite ce mizerii scria despre clasa politică de atunci, neschimbată până azi.
Lamulțean, Turcan! (la împlinirea a 27 de ani și 400 de luni)

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău