Ce fel de oameni se pot bucura de moartea unui polițist? Cazul accidentului de la Cornu de Jos și reacțiile pe care le-a generat

5

Sâmbătă, în jurul orei 15.30, o tragedie produsă în Prahova capta atenția opiniei publice din întreaga țară. Tragedia în sine ne-a marcat, însă ceea ce a urmat a fost înfiorător.

Cercetarea încă nu s-a finalizat în cazul polițistului local care și-a pierdut viața în accidentul de la Cornu de Jos, comuna Drăgănești. Alte trei cadre MAI sunt în stare gravă. Mașina în care se aflau aceștia a fost lovită de tren, în timp ce polițistul local aflat la volan trecea peste calea ferată. Detalii și imagini AICI.

S-a asigurat sau nu, a ținut cont de sistemele de avertizare, funcționau sau nu acestea, vizibilitatea i-a fost obturată de vegetația din apropiere? Sunt multe întrebări la care vom afla răspunsul în cursul acestei zile, însă dincolo de toate rămâne o tragedie: un OM și-a pierdut viața.

Era polițist. Chiar contează că era un om într-o uniformă? Spuneam la începutul textului că ceea ce a urmat publicării accidentului a fost înfiorător. Incredibil de multe comentarii ale unor indivizi care se bucurau… Le-am șters pe cele care conțineau limbaj suburban, însă am lăsat câteva dintre ele, ca exemplu pentru ceea ce suntem, pentru a înțelege de ce această societate are nevoie de educație mai mult decât de orice altceva.

Exemple: ”Dacă nici ăștia nu dau prioritate la tren… atunci ce pretenții să mai avem la vitezomani?”

 ”Cât rău o fi făcut pe timpurile astea…”

”Erau curioși dacă are locomotiva declarația pe propria răspundere.”

”Să-i fi ajuns blestemele pentru abuzurile pe care probabil le-au facut?! Întreb doar…”

”Cum si-a permis trenul sa mearga pe drumu’ militiei?”

”Ce a învățat șoferul la școala de șoferi? Sau a luat permisul pe pile? Trenul e de vina ca nu a oprit sa treacă mașina politiei. Trenul nu a respectat ordonanța militară.”

”Când fac ei legea cu amenzi, abuzuri și aroganță uită ca și alții sunt tot oameni. 330 de amenzi pe zi în Prahova. Hai cu Doamne ferește.”

Sunt doar câteva exemple, altele neputând fi nici măcar citate. Vinovat sau nu, un om a murit. Puteam fi oricare dintre noi, părinții noștri, copiii noștri. Sau noi suntem perfecți și nu greșim? Suntem întotdeauna atenți, odihniți, pregătiți pentru orice?

Desigur, astfel de derapaje au fost sancționate de cei care au comentat și care sunt majoritari (din fericire!). Despre abuzurile unor polițiști sau jandarmi am scris și noi și vom mai scrie, dacă ele apar. Am constatat că sunt cazuri izolate, printre miile de polițiști care și-au făcut datoria în mod onest, respectându-și statutul, uniforma. Cei care au greșit și greșesc trebuie să plătească la rândul, conform legii, dar pare incredibil că există indivizi care să se bucure de moartea vreunuia dintre ei. În astfel de situații nu ai cum să nu te întrebi dacă cei care se bucură sau fac ”glumițe” sunt cu ceva mai buni decât cei pe care îi acuză…

Nu le putem cere altora ceea ce noi nu oferim, în cazul de față… omenie.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

5 COMENTARII

  1. In general, comentariile negative sunt facute de cei sanctionati iar in cazuri particulare, cele cu injuraturi si asa mai departe, de cei cu educatie precara, ca sa fiu diplomat. Daca stai in casa, nu esti sanctionat.Daca mergi la cumparaturi, nu esti sanctionat. Daca esti bombardier si mai pui si pe facebook, esti sanctionat. Simplu!

  2. Romania anului 2020… Deplorabil!
    Regina Maria a Romaniei, desi nu avea sange romanesc prin vene, a iubit Romania si romanii, asa cum era situatia de atunci pe la inceput de secol XX, luptand pentru romani, pentru nazuintele si necesitatile lor. Si de infaptuire a marelui vis, acela al UNIRII.
    Acum, in zilele noastre, romanii se intorc impotriva romanilor, nu exista compasiune iar singurele ocazii in care romanii sunt „mai buni” sunt dupa cum urmeaza, cronologic, pe calendar: Pastele, 1 Decembrie si Craciunul. Ar mai fi ziua de 24 Ianuarie, dar cred ca majoritatea romanilor nu cunosc semnificatia ei…

    Sincere condoleante familiei, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  3. In legatura cu accidentul care a avut loc sambata 2 mai pe care lati prezentat, doresc si ieu sa fac un comentariu. Cel care a condus masina politiei si care a murit, nu era politist ci era angajat ca paznic la Primaria Dumbrava. Vedeti organigrama Primariei Dumbrava de pe saitul primariei. In aceasta situatie, paznicul nu avea ce sa caute acolo, nu avea voie sa conduca masina politiei, purta ilegal uniforma politiei, ne-a amendat de multe ori ilegal, a distrus o masina noua, cumparata din banii nostrii.
    Dar cel mai grav, facand aceste abuzuri un om a murit, unul este in stare grava in spital iar ceilalti 2 raniti mai usor. Pentru aceste abuzuri, vinovatul trebuie sa plateasca. Pe la noi prin Dumbrava se vorbeste ca se face ancheta iar Primaria si Politia atunca vina pe Mariusica, prietenul nostru.
    Din contra, noi credem ca vinovata este Primaria pentru ca a facut mai multe abuzuri. Ia incredintat masina politiei sa o conduca, la imbracat in uniforma politiei, la instruit sa dea amenzi, el fiind angajat ca paznic, dar si Politia pentru ca la luat in misiune 112 si mai ales ia ordonat sa treaca peste calea ferata si ei au vazut si trebul venind.
    Ne ne impacam cu gandul ca sa se dea vina pe el (chiar daca e mort) iar adevaratii vinovati sa nu plateasca nimic. Nu ne vom lasa pana la aflarea adevarului.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău