Biroul Permanent Național al PSD s-a reunit de la ora 12:00. Social-democrații iau în calcul un Guvern PSD, motiv pentru care Sorin Grindeanu va fi propunerea de premier a formațiunii, potrivit digi24.ro.
Voturile au fost în unanimitate pentru intrarea la guvernare, pentru echipă și pentru propunerea ca Grindeanu să fie premier.
Conducerea PSD trebuie să îi dea un nou mandat de negociere lui Sorin Grindeanu, în contextul în care zilele acestea se vor purta noi discuții privind formarea unui Guvern.
Social-democrații își fac calculele pentru un Guvern minoritar PSD, însă nu vor să mai facă înțelegeri cu Ilie Bolojan și, dacă se va ajunge la un astfel de Executiv, vor vrea „autonomie totală pe programul de guvernare”.
Aceștia nu exclud însă posibile discuții cu PNL sau UDMR privind conturarea unei majorități care să sprijine noul Executiv. „Nu vom mai negocia nicio măsură și nu mai acceptăm pacturi în afară de PNRR, OCDE sau SAFE”, susțin voci din partid.
Și Sorin Grindeanu a declarat marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său își asumă guvernarea, inclusiv funcția de premier, precizând că un nou guvern trebuie să intre rapid în funcție.
Potrivit președintelui Nicușor Dan, varianta care s-a conturat după consultările de la Cotroceni este cea a unui Guvern minoritar.
