Primăria Plopeni anunță că în perioada 19-25 iunie vor fi efectuate servicii de dezinsecție spații exterioare pe domeniul public al orașului. Scopul lucrărilor îl reprezintă combaterea țânțarilor.
Acestea vor fi prestate pe timpul nopții, în intervalul orar 22:00-04:00, produsul utilizat fiind parainsect CE, având ca substanțe active Pelmethrin, Piperonil butoxid și Pralethrin.
Autoritățile locale fac apel la cetățeni să evite să treacă sau să stea în raza de acțiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluțiile pentru combaterea țânțarilor pentru a preveni eventuale incidente.
De asemenea, proprietarii locuințelor sunt rugați să evite să deschidă ferestrele în intervalul respectiv. Și crescătorii de albine sunt rugați să ia toate măsurile pentru a proteja stupii.
