Luna iunie va aduce temperaturi de peste 30 de grade la Ploiești și în mai multe zone din Prahova. După vremea rece din ultima săptămână, meteorologii au anunțat că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoa meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Luna iunie debutează cu temperaturi de vară. Maximele vor depăși 30 de grade Celsius.
La Ploiești, weekend-ul aduce temperaturi de vară. Mercurul în termometru va urca la 30… 32 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor ajunge la 15… 17 grade Celsius.
Săptămâna viitoare sunt posibile ploi cu descărcări electrice în zilele de luni, miercuri și joi.
Cum va fi vremea în săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024
Temperatura medie a aerului, potrivit ANM, va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări, îndeosebi în regiunile sudice și estice.
„Regimul pluviometric va fi deficitar în sudul, estul și centrul teritoriului și excedentar în rest”, a precizat ANM.
Cum va fi vremea în săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024
„Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice specifice acestei săptămâni în toată țara, mai ales în regiunile sudice și estice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării”, a anunțat ANM.
Cum va fi vremea în săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024
Mediile valorilor termice se vor situa, spun meteorologii, peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări.
„Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în majoritatea regiunilor”, a anunțat ANM.
Cum va fi vremea în săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024
„Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile”, spun meteorologii.
Regimul pluviometric va fi, potrivit ANM, apropiat de cel specific pentru această perioadă în jumătatea de est a teritoriului și ușor deficitar în rest.
