Comitetul de organizare al Festivalului Național de Poezie „Ienăchiță Văcărescu” ediția a II -a din comuna Mănești a decis ca festivalul să se desfășoare în fiecare vineri din luna septembrie a fiecărui an.
Comitetul de organizare a festivalului Național de Poezie „Ienăchiță Văcărescu” ediția a II -a s-a întrunit astăzi, 9 august 2023, la cererea Asociației „Tinerii Talentați” din comuna Mănești, condusă de către studentul Nicolae Onea.
În urma întrunirii, s-a hotărât ca festivalul să fie organizat anual, în ultima vineri din luna septembrie și este destinat elevilor de gimnaziu din România, diaspora românească, precum și Republica Moldova.
Poeziile vor fi repartizate în 3 secțiuni și anume: poezii patriotice, poezii lirice și poezii despre natură.
Vor fi acordate 3 premii: Premiul „Ienăchiță Văcărescu”, Premiul „Vlad Țepeș” și Premiul „Tinerii Talentați”. De asemenea, va exista și un premiul special pentru o poezie redactată de un elev din ciclul primar.
Juriul va fi compus din reprezentanți ai Academiei Romane, Consiliul Local Mănești, Școala „Gheorghe Dibos ” din Mănești, Inspectoratul Școlar al Județului Prahova și UPG Ploiești.
Poeziile pot fi transmise până în data de 31 august al fiecărui an.